Facebook a eliminat 1,5 milioane de videoclipuri care au legătură cu atacul de la moscheea din Noua Zeelandă

Facebook a anunţat pe Twitter, că a eliminat 1,5 milioane de videoclipuri, la nivel mondial, care au legătură cu atacul de la moscheea din Noua Zeelandă, în primele 24 de ore de la atac, transmite site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Foto: Facebook

„În primele 24 de ore, am eliminat 1,5 milioane de videoclipuri ale atacului, la nivel global, dintre care peste 1,2 milioane au fost blocate la încărcare …”, au scris reprezentanţii Facebook, într-un tweet, sâmbăta târziu.

Compania a mai precizat că a eliminat inclusiv toate versiunile editate ale videoclipurilor, din respect pentru persoanele afectate de aceste filmări şi ca urmare a preocupărilor exprimate de autorităţile locale, mentionează Mediafax.

Numărul de morţi după atacul de vineri de la cele două moschei din Noua Zeelandă a crescut la 50 de persoane.


Pub