(foto) Start curățeniei de primăvară! La Orhei, mai multe străzi sunt spălate cu șampon

Mai multe străzi din Orhei, inclusiv trotuarele, sunt măturate și spălate cu apă și șampon. Cel puțin, despre aceasta a anunțat Primăria orașului Orhei.

Foto: orhei.md

La curățarea străzilor sunt implicate aproape 20 de autospeciale. Dintre acestea, 2 tractoare Belarus dotate cu tehnică specială, spală asfaltul cu șampon. Autoritățile curăță străzile de praf și împrospătează aerul pentru a le asigura orheienilor un nivel mai mare de confort.

Orhei / Sursa:orhei.md

În fiecare an, primăvara, începem marea curățenie în oraș. Eu, ca și toți orheienii, ne atârnăm foarte serios față de curățenie. Pentru mine este foarte important ca orașul Orhei să strălucească ca un diamant”, a declarat primarul de Orhei, Ilan Șor.

Pe parcursul zilei, muncitorii vor mătura și spăla străzile Negruzzi, Livezilor, str. Orheiul Vechi, str. Renașterii Naționale, V. Mahu, 31 August, M. Gorkii și str. C. Stamati.

orhei / Sursa:orhei.md

Orheiul este, de altfel, primul și singurul oraș din Moldova care a achiziționat tehnică specială și spală străzile cu soluții speciale pe bază de șampon și apă.

De menționat că zilele trecute, autoritățile din Orhei au desfășurat și lucrări ample de amenajare a spațiilor verzi. Muncitorii au curățat circa 20 hectare de curți și spații adiacente drumurilor municipale și au evacuat circa 50 de tone de crengi și gunoi. De asemenea, au fost restabilite și reparate spațiile verzi de pe străzile centrale V. Lupu și M. Eminescu.

Au fost sădite și folosite la amenajare peste 3000 flori din speciile viola și primula, dar și peste 5000 cepe de plante de lalele aproape să înflorească. Pentru amenajarea teritoriului, autoritățile au cumpărat și 2000 de plante conifere și material săditor, dar și circa 50 de tone de granit roșu și peste 10 tone de marmură albă din Grecia.


Pub