Un moldovean șantaja mai multe femei, amenințând că postează pe rețelele se socializare poze indecente, în schimbul a sute de euro

Un bărbat din Ialoveni, în vărstă de 43 de ani, riscă șapte ani de pușcărie, după ce a șantajat o femeie, cetățeancă a Germaniei, că va posta pe internet imagini personale cu caracter intim cu aceasta. Suspectul anterior a fost condamnat pentru comiterea mai multor tâlhării și jafuri, fiind eliberat din locurile de detenție în anul 2017.

Foto: UNIMEDIA

La 5 martie curent, a fost recepționată plângerea unei cetățence a Germaniei, cu vârsta de 38 de ani, care a comunicat că este șantajată de către un bărbat, pe care l-a cunoscut prin intermediul rețelelor sociale.

Fiind audiată, victima a declarat că începând cu luna februarie 2019, suspectul a stabilit o legătură virtuală cu aceasta, iar în urma schimbului de mesaje, bănuitul a obținut încrederea femeii. Prin diverse metode de convingere, suspectul a determinat victima să-i transmită imagini personale cu caracter intim.

Ulterior, suspectul a început să șantajeze victima, sub amenințarea postării pe rețelele sociale a imaginilor obținute, solicitându-i transmiterea sumei de 600 euro.

În data de 4 martie curent, victima a transmis în adresa suspectului o parte din banii ceruți, prin intermediul unui transfer bancar.

În urma investigațiilor efectuate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, s-a constatat că suspectul, creând un profil cu identitate falsă pe una din rețelele sociale, obținea încrederea mai multor femei - cetățence ale altor state și prin diverse metode le determina pe acestea să-i transmită imagini personale cu caracter intim, pentru a șantaja ulterior victimele.

La 12 martie 2019, bărbatul a fost reținut în mun. Chișinău, asupra suspectului fiind depistat telefonul mobil care era utilizat în scopul gestionării profilului virtual creat. La fel, au fost depistate și mijloace bănești obținute în urma comiterii infracțiunii.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar în cadrul audierilor, dânsul și-a recunoscut vina integral.

În caz de condamnare, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termene de până la 7 ani.


Pub