Igor Dodon: „Nu voi permite dictatura unui singur partid”

Igor Dodon a declarat că nu va permite „dictatura unui singur partid” și a spus că, cel mai probail, va convoca ședința de constituire a Parlamentului săptămâna următoare. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru publicația rusă Izvestia.

Foto: UNIMEDIA

„Cred că este devreme să vorbim despre o criză politică, înainte de prima ședință a Parlamentului. Cel mai probabil că voi convoca această ședință săptămâna viitoare. După aceasta vor fi create fracțiunile și atunci, în calitate de președinte, voi începe discuțile cu cele mai mari forțe politice din Parlament, care au reușit să obțină mandate. Cred că, în rezultatul acestor discuții, vom reuși să ajungem la ceva.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci trebuie să dizolvăm Parlamentul cât mai repede și să organizăm alegeri anticipate odată cu alegerile locale. Dar categoric nu voi accepta trecerea de la dictatura unei fracțiuni la alta și crearea așa-zisei majorități, așa cum s-a întâmplat data trecută.

Nu voi permite dictatura unui singur partid. Atunci ea a fost formată din 25 de deputați, care au trecut de la alte fracțiuni la Partidul Democrat. Dacă voi vedea astfel de încercări, atunci nu voi semna pentru candidatul la funcția de premier, care va fi propus de o astfel de majoritate. Atunci țara va avea parte de alegeri anticipate”, a declarat Igor Dodon pentru Izvestia.

Astăzi, PD a venit repetat cu propunerea adresată blocului ACUM de a iniția negocieri. Andrian Candu a spus că PD ar fi fost gata să ofere blocului ACUM funcția de prim-ministru. Cu propunerea de iniția negocieri cu ACUM au venit si socialiștii. Ambele inițiative au fost respinde de blocul ACUM, care au declarat încă înainte de alegeri că nu vor face coaliție cu partidele PD, PSRM sau ȘOR.


Pub