Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   SONDAJ/ Coaliţiile posibile şi imposibile

SONDAJ Coaliţiile posibile şi imposibile

Pe 9 martie, Curtea Constituţională a R. Moldova a validat alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, inclusiv mandatele celor 101 deputaţi. Astfel, patru partide politice şi trei deputaţi independenţi se vor întâlni în noul Parlament. Potrivit articolului 63 (2) din Constituţia R. Moldova, Parlamentul se întruneşte la convocarea şefului statului în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Valeriu Dulgheru, profesor universitar, URM

Cele mai compromise alegeri din ultimii 29 de ani au luat sfârşit. Sâmbătă, 9 martie, Curtea Constituţională a validat întreaga listă de candidaţi în deputaţi transmisă de CEC, deşi în alegeri au avut loc mai multe încălcări grave. În consecinţă, în viitorul parlament vom avea trei forţe distincte. Accederea Partidului lui Şor este un accident organizat de Plahotniuc. În vederea formării guvernării se vehiculează mai multe coaliţii posibile şi imposibile. Invitaţia PSRM adresată ACUM de a forma guvernarea nu este sinceră, or, în condiţiile formulate de PSRM nu şi-a găsit loc nici măcar un rând referitor la investigarea miliardului furat. Cea mai dorită şi confortabilă pentru PDM ar fi alianţa PDM+PSRM, o alianţă existentă făţiş de vreo doi ani. Dar, pentru deblocarea finanţării din partea UE şi pentru promovarea reformelor, se va dori şi se va insista asupra unui alianţe PDM+ACUM. Aici, însă, ACUM trebuie să vină la potenţialele negocieri cu o listă de condiţii dure privind modul de guvernare în comun.

Veaceslav Berbeca, IDIS Viitorul

Rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 prefigurează, teoretic, trei scenarii pentru formarea unei coaliţii de guvernare între primele partide clasate după numărul de mandate – PSRM, PDM şi blocul ACUM, unde fiecare formaţiune poate să participe în alianţă cu un alt partid, fără a apela la serviciile Partidului Şor. Practic, însă, o coaliţie guvernamentală în acest format este posibilă doar cu participarea socialiştilor şi democraţilor, deoarece liderii Blocului ACUM au declarat că nu vor coaliza cu celelalte două formaţiuni. În cazul în care PSRM va refuza oferta PDM sau va cere foarte mult pentru participarea într-o coaliţie, este fezabilă soluţia PDM+transfugi+ Partidul Şor + independenţii. Cred că atât PDM cât şi PSRM pregătesc terenul pentru o coaliţie comună. Democraţii critică Blocul ACUM pentru faptul că nu vor să se angajeze într-o colaborare politică cu PDM şi fac asta pentru a deprinde opinia publică cu coaliţia dintre PDM şi PSRM. Socialiştii, la rândul lor, au făcut tot posibilul pentru un astfel de deznodământ prin principiile anunţate la 11 martie. Importanţă prioritară se acordă unui subiect foarte confuz – garantarea statalităţii, neutralităţii R. Moldova şi reintegrarea ţării – despre care ştim că socialiştii plămădesc un fel de Kozak 2. Totodată, PSRM nu acordă atenţie unor subiecte esenţiale pentru Blocul ACUM – controlul şi prevenirea corupţiei, depolitizarea instituţiilor statului.

Veaceslav Negruţă, TI Moldova

Activitatea noului Parlament va fi una caracteristică unei structuri care uşor poate fi ocolită eliminată sau exclusă din luarea unor decizii de interes public. În alte cazuri, Parlamentul şi votul coordonat vor fi folosite pentru promovarea unor interese de grup. Interesele de grup, în special cele cu caracter economic şi financiar, sunt elementele în jurul cărora vor fi constituite fie majoritatea, fie alianţa parlamentară de guvernare. În acest context, grupurile parlamentare PD, PSRM şi ŞOR sunt sortite să colaboreze şi să se susţină pentru a se asigura ca proiectele si interesele de grup nu sunt afectate şi pentru a se proteja prin impunitate, oferită reprezentanţilor acestor grupuri parlamentare anterior implicate în promovarea intereselor de grup, contrare intereselor publice. Indiferent de formula de colaborare, anume PD+PSRM+ŞOR sunt legate din trecut pentru a se proteja în viitor. Această formula de putere va oferi protecţia mai multor funcţionari şi conducerii noi, instalate în cadrul autorităţilor R. Moldova. Acestea, la rândul lor, au obiective şi sarcini clar definite de PDM şi au obligaţii faţă de conducerea acestui partid pentru numirea în funcţii cu mandate protejate. Vor exista situaţii în care Guvernul îşi va asuma răspunderi pe anumite legi, protejând şi scutind partidele de la putere de costuri politice pentru decizii nepopulare, inevitabil de adoptat în timpul apropiat. Majoritatea din Legislativ nu va avea nimic în comun cu aspiraţiile pro-europene şi nici agenda de reforme europene nu va mai fi un reper în activitatea legislativă. Mai multe decizii vor avea un caracter de limitare/restricţionare a unor libertăţi cetăţeneşti. Vor persista tendinţele de izolare a R. Moldova, iar agendele personale şi de afaceri ale unor exponenţi ai celor trei partide, PDM, PSRM şi ŞOR, vor domina agenda politică a noii puteri.