A urcat într-o mașină de ocazie pentru a ajunge acasă, dar a fost violată: Un bărbat din Comrat, condamnat la nouă ani de închisoare

Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Comrat anunţă despre condamnarea la 9 ani 11 luni şi 15 zile închisoare a unui locuitor al UTA Găgăuzia, pentru infracţiuni sexuale comise asupra unei minore.

Foto: UNIMEDIA

Procurorii au demonstrat în instanţă faptele infracţionale ale inculpatului, anterior condamnat, care în luna noiembrie 2018, la doar câteva luni după eliberarea din locurile de detenţie, îndreptându-se cu automobilul în mun. Comrat, a acostat o minoră, în vârstă de 17 ani, care intenţiona să se deplaseze cu transportul de ocazie într-o localitate din raionul Ceadîr-Lunga.

Astfel, sub pretextul transportării minorei până în satul ei de baştină, inculpatul a ademenit-o în automobilul său. În timpul deplasării, însă, acesta a virat de pe traseu într-o livadă unde, prin aplicarea forţei fizice şi psihice, a violat victima.

Pentru acţiunile sale infracţionale, inculpatul a fost condamnat la 9 ani închisoare în penitenciar de tip închis, iar la pedeapsa aplicată a fost adăugată partea neexecutată a pedepsei stabilite printr-o sentinţă anterioară, fiind condamnat la o pedeapsă definitivă de 9 ani 11 luni şi 15 zile închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.


Pub