image
Sursa foto: zdg.md

Dorin Frăsâneanu, despre lupta inegală la parlamentare: „Au fost cele mai urâte alegeri pe care le-am văzut până acum în RM”

Dorin Frăsâneanu, student în Belgia, candidat al Blocului ACUM pentru circumscripţia de Est la alegerile parlamentare din 24 februarie, a vorbit, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, despre campania parlamentară în cea mai extinsă teritorial circumscripţie electorală.

„Cred că au fost cele mai urâte alegeri pe care le-am văzut până acum în Republica Moldova. Sunt tânăr şi nu am văzut foarte multe, însă din scrutinele pe care mi le amintesc, acestea, cred eu, au fost cele mai nelibere şi incorecte. Cel puţin ceea ce s-a văzut pe 24 februarie a fost absolut incredibil”, spune tânărul. Întrebat ce l-a marcat cel mai mult, Dorin Frăsâneanu a menționat: „Lupta inegală între candidaţi. Mă voi referi doar la circumscripţia în care am candidat. În această circumscripţie intră ţări şi din Asia, şi ţări post-sovietice, şi din Peninsula Arabică, şi din Israel, Turcia, Japonia, China. Sunt state de reşedinţă foarte diferite, în care cetăţenii noştri care au migrat încolo nu au aceleaşi probleme”.

Dorin Frăsâneanu a vorbit și despre cât de complicat a fost să-ți desfășoare campania electorală într-o circumscripție electorală atât de extinsă.

„A trebuit să încercăm să ajungem la cât mai mulţi. Am decis, pe parcurs, să avem mai multe întâlniri în Israel şi la Moscova. În Federaţia Rusă a fost cel mai dificil să organizăm nişte întâlniri, deoarece nu aveam resurse. De exemplu, ceilalţi contracandidaţi au avut parte de hoteluri, săli de conferinţă, care costă sute sau chiar mii de euro. Noi, din păcate, nu am reuşit, respectiv, am fost doar eu şi m-am întâlnit cu un grup foarte restrâns, într-o cafenea. În plus, am mers şi pe la casele oamenilor, pe la rude, familii, prieteni care muncesc acolo. Prin intermediul lor am încercat să ajung la cei care lucrează în construcţii, la reparaţii, prin pieţe, etc. În Israel a fost ceva mai simplu, deoarece acolo am putut organiza întâlnirile afară. Şi au fost foarte bine organizate. Am avut întâlniri în Haifa, Tel Aviv, Ierusalim. Peste tot am fost foarte bine primiţi. Am fost şi cu Andrei Năstase, co-preşedintele blocului ACUM. În linii mari, însă, campania am organizat-o prin telefon şi internet. Uneori, discutam ore în şir, seri la rând, cu cetăţenii R. Moldova din Federaţia Rusă, de prin Soci, Moscova sau Sankt Petersburg. Mulţi îmi spuneau: ştii, noi suntem, de fapt, pentru socialişti sau suntem pentru Renato Usatîi, sau pentru alţi candidaţi, dar după discuţia de azi, ne-ai determinat să avem încredere în tine. (...) Discutam despre problemele lor, discutam despre viziunea mea, despre cum văd eu politica, cum văd eu că trebuie să lucreze un parlamentar, atunci când ajunge în Parlament. Consider că am anumită experienţă în acest sens. Am plecat de acasă în 2010, am trăit în Marea Britanie şi în Franţa, unde sunt nişte democraţii foarte consolidate, unde am făcut Dreptul. În consecinţă, am o viziune distinctă în raport cu tot ce se întâmplă acasă. Le povesteam la telefon, foarte simplu, cum văd eu că trebuie să funcţioneze un stat şi ce nu merge acasă, în R. Moldova. Cred că aceste discuţii i-au impresionat. Ei înţelegeau că am o anumită experienţă în procesul legislativ. În UE, am făcut parte din Consiliul European al Tinerilor. Eu eram delegat naţional şi am reuşit să vin cu o propunere legislativă pentru tineri. În prezent, ofer consultanţă Ministerului Muncii din Norvegia. Pentru alegătorii mei, acest argument, că nişte state europene mă acceptă să ofer consultanţă în domenii importante, a fost, probabil, unul determinant. S-o fi gândit şi ei: de ce nu aş face acelaşi lucru acasă?”, a declarat Dumitru Frăsâneanu, pentru ZdG.

Întrebat cum și-ar fi realizat angajamentele dacă devenea deputat, tânărul a spus: „De fapt, de la acest gând începeam comunicarea cu cetăţenii noştri, în cadrul întâlnirilor. Discutam despre felul în care se face politică la noi. Constatam că nu există transparenţă, că lipseşte comunicarea între cetăţeni şi parlamentari. În ţările civilizate, precum Franţa, Germania, Anglia, politicienii, mai ales cei de pe circumscripţiile uninominale, sunt foarte conectaţi la problemele cetăţenilor. Am constatat că, în mai multe ţări ale lumii sunt foarte mulţi tineri din R. Moldova care îşi fac studiile. Sunt şi în Federaţia Rusă, şi în Ucraina, şi în Israel, şi în alte ţări. Să admitem că vrem să propunem o Lege nouă, special destinată tinerilor. E important să se discute cu cei implicaţi în acest proces, să se afle opinia lor. După o consultare-expertiză, se scrie proiectul de lege. Concomitent, se analizează care va fi impactul acestuia asupra societăţii, după care se pune la vot. De fapt, o spun cu tristeţe, urmărind politica de la Chişinău, am impresia că unii parlamentari nici măcar nu ştiu cum exact se scrie un proiect de lege. Este un lucru total neînţeles. Personal, nefiind implicat în procesul legislativ din R. Moldova, compar aceste realităţi cu procesul legislativ din UE, pe care l-am cunoscut atât teoretic, cât şi practic.”

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: