image
Sursa foto: libertatea.ro

Un băiat de 18 ani a devenit cea mai tânără persoană care a făcut înconjurul lumii pe bicicletă

Charlie Condell, în vârstă de 18 ani, a hotărât să sărbătorească sfârșitul școlii pornind într-o călătorie de aproape 30.000 de kilometri în jurul lumii.

Pe 6 iulie 2018, a doua zi după ce și-a dat examenele finale, Charlie, din Bristol, Marea Britanie, a pornit în cursă. Pe parcursul ultimelor opt luni, tânărul a parcurs de unul singur 20 de țări din Asia, Europa, Australia și SUA.

El a planificat inițial să călătorească doar prin Europa, făcând 10.000 km, dar a decis apoi să-i extindă călătoria și a ajuns să facă înconjurul lumii. Expediția sa nu a fost lipsită, însă, de incidente. În octombrie 2018, pe când era în Noua Zeelandă, bicicleta de carbon și bagajele i-au fost furate în timp ce dormea într-un hostel, scrie Libertatea.ro.

Printre lucrurile furate de hoți a fost și pașaportul, echipamentele de camping și alte echipamente de ciclism – estimate la o valoare totală de 4.000 de lire sterline. Localnicii s-au mobilizat, însă, după ce au aflat ce i s-a întâmplat tânărului și i-au oferit cazare, hrană și o bicicletă nouă cu care să-și continue drumul.

Ajuns înapoi în Bristol, Charlie a devenit cea mai tânără persoană care a realizat turul lumii pe bicicletă. Fostul record era deținut din 2015 de un alt britanic, Tom Davies, de 19 ani. Charlie și-a finanțat călătoria din economiile sale și, de asemenea, a creat o pagină online în care putea primi donații.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: