Doi frați, dintre care unul este fost polițist, condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență

Doi frați, unul dintre ei fiind angajat în cadrul Direcției de poliție a municipiului Chișinău, au fost condamnați la 3 ani de închisoare, cu suspendare, fiind învinuiți de trafic de influență.

Foto: UNIMEDIA

Curtea de Apel Chișinău a anulat sentința Judecătoriei Rîșcani, prin care cei doi frați au fost achitați de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Acestora le-a fost incriminat că, în diferite perioade de timp, au pretins și ulterior unul dintre ei, care era colaborator de poliție, a primit suma de 1000 euro pentru a o transmite unui procuror din Procuratura mun. Chişinău, asupra căruia susţinea că are influenţă şi îl poate determina să claseze o cauză penală pornită în privinţa victimei pe faptul escrocheriei, precum și pentru a-i fi restituite bunuri ridicate de la aceasta.

Astfel, în rezultatul susținerii apelului de către Procuratura Anticorupție în comun cu Procuratura de circumscripție Chișinău, apelul procurorului a fost admis, iar inculpații au fost condamnați la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani.

Totodată inculpatul care activează în calitate de polițist a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani.


Pub