Brexit: Jeremy Corbyn confirmă că laburiștii vor vota împotriva acordului

Liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a confirmat că deputaţii formaţiunii sale vor vota marţi împotriva acordului privind Brexitul negociat cu Uniunea Europeană de premierul conservator Theresa May.

Foto: Sky News

În dezbaterea ce se desfăşoară înaintea unui votului asupra acordului deja respins în luna ianuarie din cauza mecanismului de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, Corbyn a spus că şefa executivului nu a reuşit să schimbe ''nici măcar un cuvânt'' în înţelegerea care, consideră liderul laburist'', rămâne ''la fel de rea'' ca aceea din ianuarie, transmite Agerpres.

Premierul Theresa May susţine totuşi că un document convenit luni seară cu UE oferă garanţii juridice care răspund temerilor parlamentarilor britanici că în virtutea mecanismului de ''backstop'' Regatul Unit ar putea rămâne pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.

Mai mult, în dezbaterea premergătoare votului, şefa executivului a avertizat, într-o ultimă încercare de a convinge deputaţii, că ''dacă acest vot nu trece, dacă acest acord nu trece, atunci Brexitul poate fi pierdut''.

Dacă acordul pică din nou la vot, Theresa May a promis că miercuri va cere Camerei Comunelor să voteze ieşirea din UE fără un acord pe 29 martie. Dacă deputaţii resping şi această variantă, joi ar urma un vot pentru o amânare a Brexitului, care în opinia şefei executivului britanic nu ar trebui să depăşească sfârşitul lunii iunie. O eventuală amânare a Brexitului are însă nevoie şi de acordul liderilor europeni.


Pub