YouTube va include o nouă secţiune cu informaţii din surse verificate, pentru a combate dezinformarea

Clipurile YouTube care ating subiecte sensibile, suspectate ca răspândind informaţii neadevărate sau distorsionate pentru a încuraja un anume curent de opinie, vor fi combătute prin includerea unui panou de tip Fact Check, conţinând informaţii din mai multe surse verificate de administratorii YouTube.

Foto: captură

Deşi o modalitate foarte similară de abordare a conţinutului de tip Fake News, încercată în reţeaua Facebook, a arătat că simpla confruntare vizitatorilor cu informaţii contradictorii obţinute din surse alternative este ineficientă, Google este pe cale să implementeze această strategie pentru serviciul YouTube. Contrar aşteptărilor, simpla ataşare a unor surse de informaţii alternative la conţinutul de calitate îndoielnică nu „remediază” automat convingerile vizitatorilor a căror atenţie a fost captată deja de informaţii din categoria propagandă sau fake news, scrie go4it.ro.

Ba chiar poate avea efectul opus, întărind convingerile celor mai puţin educaţi, cum că sunt ţinta unor campanii direcţionate de dezinformare pentru ascunderea „adevărului suprem”. Deseori, alura unui material bine editat pentru a fi cât mai convingător este mai tentantă decât informaţia furnizată sec, dintr-o sursă de ştiri reputabilă.

Informaţia confirmată de un reprezentant YouTube pune serviciul de video sharing în rând cu celelalte reţele de socializare larg răspândite, însă deocamdată funcţionalitatea este testată în India, mai multe ţări urmând să fie incluse ulterior.


Pub