Un avion Fly One cu 152 de oameni care zbura spre Moscova s-a întors pe aeroportul Chișinău, după ce a primit o avertizare

Airbus-A320-Fly-One-1
Foto: Airlines Travel

Un avion al companiei Fly One, de pe cursa Chișinău- Moscova, cu 152 de persoane la bord, a făcut cale întoarsă. Avionul a aterizat pe aeroportul Internațional Chișinău pe motivul unor verificări suplimentare. Niciun pasager sau membru al echipajului nu a avut de suferit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Fly One, Anatolie Bolea „Au primit o avertizare și conform procedurilor au decis să se întoarcă înapoi pentru verificări suplimentare”, transmite tv8.md.

Pasagerii au aterizat în siguranță pentru că era vorba de defecțiune tehnică minoră. La moment nu se cunoaște dacă călătorii își vor continua zborul cu același sau un alt avion.

Tehnicienii urmează să facă verificări. Ulterior, aceștia vor reveni cu detalii.

Nu este prima dată când avioanele companiei Fly One sunt întoarse din drum din cauza problemelor tehnice. Unul din cele mai mediatizate cazuri de acest gen s-a produs în iulie 2017, cu un avion al acestei companii care efectua o cursă charter în Grecia. Atunci piloții au raportat probleme la șasiul din față, însă pasagerii au simțit și miros de fum.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente