Treizeci de oameni au fost răniți în timpul unui zbor al Turkish Airlines spre New York, din cauza turbulențelor

Treizeci de persoane aflate la bordul unui zbor al companiei Turkish Airlines de la Istanbul la New York au fost rănite când aparatul a trecut printr-o zonă de turbulenţe, cu 45 de minute înainte de a ateriza în siguranţă.

Foto: The Indian Express

Răniţii au fost transportaţi de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy spre spitale unde au fost trataţi în special pentru umflături, vânătăi şi tăieturi. Însă o însoţitoare de zbor a suferit o fractură la picior, potrivit unui responsabil aeroportuar, Steve Coleman, scrie Agerpres.

Boeingul 777, cu 326 de pasageri şi 21 de membri ai echipajului, zbura peste Oceanul Atlantic când a fost afectat de turbulenţe, a declarat Coleman. Activităţile aeroportului nu au fost perturbate din cauza acestui incident, a adăugat el.

Turkish Airlines nu a comentat imediat incidentul.

Mai înainte în aceeaşi zi, un avion al companiei canadiene Air Transat a trebuit să facă o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Newark în Statele Unite din cauza unor "indicii de fum". Boeingul 737-800, care transporta 189 de pasageri, plecase din Montreal spre Fort Lauderdale, Florida. Incidentul nu a făcut răniţi, a precizat o purtătoare de cuvânt a companiei Air Transat.


Pub