Cosmonautul Iuri Gagarin a fost omagiat ieri la Moscova

Cosmonautul Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, a fost omagiat la Moscova, la 85 de ani de la naştere.

Foto: flickr.com

Considerat un simbol naţional, Gagarin şi-a câştigat titlul de pionier al spaţiului la 12 aprilie 1961, când a petrecut 108 minute în spaţiu. Cosmonautul a decedat şapte ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani, în timpul ce realiza un zbor de test pe un avion de vânătoare.

Reprezentanţii Roscosmos l-au elogiat ca fiind cel care a inaugurat o nouă eră în cercetarea spaţială, transmite Agepres.

Zborul său record era considerat, în vremea respectivă, şi un triumf din perioada Războiului Rece asupra SUA.

La ceremonia de depunere de coroane, cosmonautul retras din activitate Aleksei Yeliseyev a spus că Gagarin era o persoană de excepţie.

Oleg Kononenko, membru al echipei de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a transmis un mesaj video de pe orbita Pământului, în care a citat cuvintele lui Gagarin: ''Spaţiul este în slujba oamenilor''.


Pub