Istoria ca obiect de studiu în școli, în diferite părți ale lumii

S-ar părea că istoria se învață în fiecare țară la fel: cronologia evenimentelor, momente cheie ale epocilor, perioadele de aur și de decădere. Totuși, modul de predare a istoriei în școli ne poate spune foarte mult despre mentalitatea cetățenilor unei țări. Spre exemplu, în Spania aproape toate evenimentele istorice se regăsesc printre sărbătorile naționale. În Franța și Germania nu se menționează aproape deloc despre perioadele dificile din istorie sau sunt arătate prin comics-uri și comedii. Aceste particularități ale studiului istoriei au fost scrise de către Marc Ferro în cartea sa „Istoria povestită copiilor în diferite țări ale lumii”. Vă prezentăm tezele principale ale acestei cărți.

Marc Ferro, istoricul francez, specializat în istoria Europei secolului XX și a URSS, a scris cartea „Istoria povestită copiilor în diferite țări ale lumii” în 1981. Probabil, această lucrare a făcut ca în mai multe țări din Europa, lecțiile de istorie să fie mai obiective. Cu toate acestea, Ferro nu a umplut cartea sa de citate și a jonglat cu evenimentele, explicând anumite fenomene.

Istoricul afirmă: modul în care comparăm istoria diferitor țări ne arată cum societatea crede despre sine și cum se schimbă această viziune pe parcursul timpului. Uneori memoria colectivă despre anumite evenimente se confruntă cu faptele.  Evenimentele reale, de multe ori, nu corespund cu viziunea țării despre ele. Spre exemplu, istoria văzută în Europa este etnocentristă, adică studiază valorile altor culturi în raport cu propria cultură.

Spania

Istoria în această țară nu are o structură științifică. Este mai degrabă memoria poporului și e spontană, spre deosebire de manualele din școli. Această țară are cam trei mii de sărbători, dintre care majoritatea sunt religioase. Celelalte sunt populare și sunt legate de evenimentele istorice: Moros y Christianos, sărbătoarea celtiberilor în San-Pedro, imitația ceremoniei care în 1852 a pus sfârșit birului pe care-l plătea Galicia Castiliei, încoronarea regilor catolici, descoperirea Americii, lupta de la Lepanto, lupta de independență împotriva lui Napoleon.

Cartea „Enciclopedia, pragul întâi”, publicată de Antonio Alvares Peres în 1965, conține 44 de pagini dedicate religiei și doar 37 pagini dedicate istoriei țării. Cu toate acestea, istoria Spaniei este arătată ca o bătălie prelungită pentru libertate. Cucerirea Mexicului și a Peru în America sunt un tabu tacit. Se trece sub tăcere, de asemenea, comerțul cu sclavi și nimicirea indienilor aborigeni.

Franța

Franța își are scriitorii săi vestiți care au format viziunea francezilor despre propria țară și despre lume. Aceștia sunt Victor Hugo, Alexander Dumas, Jules Verne. Comicsurile sunt la fel de răspândite ca și romanele. Istoria în comicsuri este prezentată ca o arenă pentru acțiune. Spre exemplu, comicsul despre Asterix a fost vândut cu un tiraj de peste 30 de milioane de exemplare. Marc Ferro consideră că pasiunea francezilor pentru genul distractiv, unde istoria este arătată destul de inofensivă, este o frică față de perioadele dificile ale țării. Prin asta se explică abundența de reviste distractive și distribuția minimă a istoriilor analitice și critice.

Pe lângă țările din Europa, Ferro vorbește în detaliu despre particularitățile istoriei rasiale.

Istoria „albilor”

Până în anii 1980, istoria era predată din punctul de vedere exclusiv al „oamenilor albi”. În această perioadă, sub influența mișcărilor sociale, istoria „albă” cedează poziția deși mai trăiește în memoria colectivă. La baza istoriei stă Se bazează pe Revelație, împlinirea voii lui Dumnezeu, căderea în păcat și învierea lui Isus Hristos. Acestea sunt elementele considerate piloni ai istoriei mondiale. Principiile importante pentru europeni sunt respectul față de ordine și lege, unitatea națională, monoteismul, democrația, modul sedentar de viață, industrializarea, credința în progres. Aceste principii influențează faptele istorice povestite copiilor.

Islamul

Despre problemele „islamizării” se vorbește cu reținere. În manualele pentru clasa IV-a se vorbește despre comerțul cu sclavi de culoare, practicat de țările europene, americani și arabi, cu suportul conducătorilor africani. Dar perioadele istorice sunt arătate incorect: istoricii „au uitat” de încă șapte veacuri de comerț cu oamenii de culoare în țările islame. În manuale nu se menționează africanii sclavi din aceste țări. Ferro scrie „tremurau mâinile când venea vorba despre arabi și crimele lor. Despre cum castrau mii de prizonieri nu se menționează în timp ce crimele comise de europeni se înșirau pe pagini întregi.”