Șoldănești: O femeie în stare de ebrietate care se deplasa cu o căruță împreună cu fiul său s-a răsturnat într-un șanț
O femeie în vârstă de 27 de ani, în stare de ebrietate, s-a răsturnat în timp ce se deplasa cu o căruță. Mai grav, femeia a pus în pericol viața propriului copil, un băiețel de doar doi ani.
Totul s-a întâmplat aseară, la ora 22:15, în satul Climăuți, raionul Șoldănești.
În timp ce conducea hipomobilul, din cauza stării de ebrietate a pierdut controlul și a ieșit de pe carosabil răsturnându-se.
Drept urmare fiul acesteia a fost transportat la spitalul din orașul Șoldănești. Fiind testată cu aparatul Drager, rezultatul a arătat că femeia avea o alcoolemie de 0.83 mg/l în aerul expirat.
Poliția investighează cazul. Precizăm că în doar două zile 27 șoferi au fost depistați sub influența alcoolului la volan.
comentarii: