Intelectualii noştri din depozitele britanice

Când vii peste hotare, nu e deloc uşor. Multi dintre cei rămaşi acasă cred că dacă ai plecat, ţi-i bine, iar banii vin repede. De obicei, cei rămaşi compară doar salariile, nu şi cheltuielile sau starea emoţională prin care trec migranţii.

Ei nu ştiu că, deseori, plătind chirie de peste £1500 pe lună, ai noştri stau câte 6-7 într-o cameră, pentru a economisi nişte bănuţi. Mulţi dintre cei plecaţi vin aici doar pentru a face nişte bani, după care să revină acasă.

Este păcat că, în goana după bani, nu căutăm şi frumosul, indiferent unde ne-am afla. Interesul de a ne integra în societatea de aici e redus, dar şi mai trist e că nu ne implicăm în activităţi culturale româneşti/moldoveneşti, organizate în zona de reşedinţă. Astăzi, însă, am decis să vorbesc despre meseriile celor plecaţi de acasă şi despre cum ei fac diferenţa de diaspora românească din Marea Britanie.

Majoritatea celor care vin încoace încep a lucra în depozite, construcţii, livrare de produse, IT, industria alimentară şi hotelieră, chiar dacă acasă erau medici, ingineri, profesori, poeţi, preoţi sau artişti. Aici nimeni nu-ţi aşterne în cale covorul roşu.

Toţi cei plecaţi de acasă trec prin trei grade ale nevoilor din piramida lui Maslow (fiziologice, de securitate şi de apartenenţă). Majoritatea rămân la al treilea nivel şi nu avansează. Totuşi, cred că noi, cei care plecăm peste hotare, o facem şi pentru a însuşi bunele practici pentru a le transpune acasă.

Dacă refuzăm să avansăm, riscăm că intrăm într-o zonă de confort. În momentul în care ne vine un salariu constant în fiecare lună, salariu ce ne acoperă nevoile fiziologice, cele de securitate şi un pic din cele de apartenenţă la un grup social, devenim leneşi şi nu mai vrem să facem mai mult. Pentru mine, e un risc, deoarece consider că e păcat să pleci de acasă şi să nu înveţi din lecţiile pe care ţi le oferă străinătatea, iar mai apoi să transformi toate provocările în succese.

Bunăoară, cunosc români/moldoveni care:

• lucrează în depozite, dar pasiunea lor este fotografia şi îşi fac timp să înveţe domeniul fotografic;
• lucrează în uzine de producere a motoarelor auto, dar meseria lor e cea de profesor. Unii dintre aceştia îşi validează o parte din studii, pentru a deveni profesori în Marea Britanie;
• lucrează în construcţii şi învaţă contabilitatea (cursuri online), astfel încât, pe viitor, să poată gestiona o companie de construcţii sau de curăţenie.

Ce au oamenii aceştia în comun? Ei/ele:

• sunt plini de entuziasm, pentru că aleg să vadă lucrurile optimist;
• sunt pozitivi, pentru că au o viziune;
• sunt gata să îşi împărtăşească experienţa, înţelegând că toate cunoştinţele sunt o bună resursă – cu cat mai mult le utilizezi, cu atât mai mult se înmulţesc;
• sunt conştienţi că dacă vor o schimbare, trebuie să înceapă de la ei;
• sunt implicaţi la nivel local în activităţile asociaţiilor din zona de reşedinţă;
• sunt motivaţi;
• au realizat importanţa mentorship-ului.

Ei/ele:

• în viitor, vor face diferenţa, pentru că vor sa se dezvolte ca personalităţi;
• vor inspira şi pe alţii;
• îţi vor spune că expresia „nu pot” nu există;
• vor transforma orice eşec într-o lecţie;
• vor utiliza la maxim reţeaua lor de cunoştinţe pentru că împreună pot fi făcute lucruri măreţe,
• vor fi mentori la rândul lor.

Pe lângă faptul că vor să se realizeze profesional, se implică activ în activităţi culturale în zona de reşedinţă. Majoritatea celor care se implică în asociaţiile româneşti/moldoveneşti din Marea Britanie, sunt studenţi. Dar nu despre ei vorbim astăzi, ci despre intelectualii care au început munca în depozite/construcţii/industria automobilă şi ajung sa gestioneze echipe, iar uneori companii întregi.

Ei sunt cei care mişcă lucrurile, cărora le bate inima în ritmul dorului de casă şi cei care vor sa împărtăşească tradiţiile cu conaţionalii, dar şi cu localnicii din zona de reşedinţă, să descopere alte tărâmuri şi provocări şi să facă lumea mai bună.

Am auzit deseori fraze de genul: „Nu mă interesează ce se întâmplă acasă, sunt plecat(ă) cu familia şi nu mă mai întorc”. Majoritatea celor care spun aşa sunt din categoria oamenilor care lucrează opt ore pe zi, ore suplimentare, pentru a aduce bani acasă, iar în timpul liber stau pe Netflix ori la televizor. Deci, sunt motivaţi intrinsec şi nu au alte interese. Cei care se adună, se aseamănă: această categorie de oameni din diaspora aleg să petreacă timpul cu cei asemeni lor, plângându-se pe viaţă.

Am încercat de mai multe ori să înţeleg de ce oamenii gândesc aşa. Şi am ajuns la concluzia că ori nu vor ca lucrurile să se schimbe, ori nu au întâlnit oameni care să îi inspire să gândească în „afara cutiuţei” ori a tiparelor.

Eram naivă să cred că majoritatea celor care pleacă de acasă sunt pregătiţi să gândească neconvenţional. Din păcate, e altfel şi acest lucru a fost vizibil în rezultatele alegerilor din februarie 2019, când unii din diaspora au votat pro-PSRM.

Totuşi, rămân optimistă şi muncesc mereu ca să fiu înconjurată de oameni care mă inspiră şi care vor să facă lumea mai bună. Intelectualii din depozitele britanice m-au convins ca se poate.

Mariana Plămădeală, Marea Britanie