După 66 de ani de la moartea Regelui Carol al II-lea, rămășițele lui au fost reînhumate la Curtea de Argeș

646×404

După 66 de ani de la moartea sa, rămăşiţele Regelui Carol al II-lea au fost mutate în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş. Reînhumarea este contestată din două motive: Paul de Romania, ca fiu al regelui Carol al II-lea, nu a fost consultat și pentru că, prin testament, Carol I si-a exprimat dorința ca Mănăstirea Curtea de Argeș să fie locul de odihnă veșnică a membrilor Casei Regale.

Slujba religioasă a avut loc astăzi, la ora 12, iar la eveniment au fost prezenți peste 5 mii de oameni, scrie realitatea.net.

Rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea şi ale reginei mamă Elena au fost mutate astăzi în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, alături de mormintele regelui Mihai şi ale reginei Ana.

adevarul.ro

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea se găseşte în prezent într-o criptă special amenajată în curtea mănăstirii Curtea de Argeş, aduse în februarie 2003 de la Lisabona, Portugalia, unde acesta a fost înhumat în 1953.

adevarul.ro

Ceremonia funerară a început cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală şi s-a încheiat cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, MS Margareta va fi reprezentată la ceremonia funerară de principele Radu. De asemenea, vor lua parte principesa Sofia şi principesa Maria.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente