image
Sursa foto: Getty Images

Ole Gunnar Solskjaer va primi un nou contract după calificarea lui Manchester United de la Paris

Calificarea de senzaţie contra lui Paris Saint Germain i-a asigurat lui Ole Gunnar Solskjaer continuitatea pe banca lui Manchester United.

Conducerea "diavolilor" a decis să-i ofere un contract pe termen lung "interimarului" norvegian după victoria cu 3-1 de pe Parc des Princes, obţinută în condiţiile în care United a avut zece absenţi.

Presa engleză susţine că oficializarea noului contract al lui Solskjaer cu Manchester United a devenit doar o chestiune de zile. 8,7 milioane de euro pe an va fi salariul anual al nordicului.

Norvegianul ar fi primit oferta de a rămâne şi din vară la United de la şeful Ed Woodward, în hotelul din Paris în care a fost cazată echipa, la scurt timp după calificarea trupei de pe Old Trafford în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Şi jucătorii lui Manchester United îl vor pe Solskjaer pe bancă şi sezonul viitor.

"Cred că s-a decis deja. Cred că va primi prelungirea, trebuie să se întâmple asta. Am câştigat în deplasare cu Tottenham, Chelsea, Arsenal, PSG, ce altceva ar mai trebui să facă?", a spus Romelu Lukaku.

"Nu cred că trebuie să mai spun multe după aceste rezultate. Toţi îl iubim pe Ole şi modul în care îşi face treaba. Ne bucurăm de fiecare moment, iar rezultatele arată asta", a declarat şi Luke Shaw.

Jucătorii i-au scandat în vestiar numele lui Solskjaer, care le-a permis să consume câte o bere în avionul care i-a adus înapoi în Anglia.

Ole Gunnar Solskjaer (46 de ani) a venit la United în decembrie, în locul lui Jose Mourinho, şi a primit un contract de antrenor interimar, valabil până în vară.

Cu scandinavul pe bancă, "diavolii" au 14 victorii, două egaluri şi un singur eşec. United a urcat pe locul 4 în Premier League, este în sferturile Cupei Angliei şi în sferturile Ligii Campionilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: