În ultimele 24 de ore au fost cuprinse de flăcări peste 1500 hectare de teren din întreaga țară

În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au intervenit în 82 de cazuri pentru a lichida focare de vegetație care au cuprins spații extinse. Cele mai multe intervenții ale echipelor de salvatori și pompieri au fost înregistrate în raioanele Orhei, Ialoveni, Ungheni, Briceni, UTA Găgăuzia dar și municipiul Chișinău.

Foto: UNIMEDIA

De ajutorul pompierilor a fost nevoie după ce 20 hectare de iarbă au luat foc în apropiere de localitatea Perisecina, raionul Orhei, dar și 15 hectare de vegetație în apropiere de localitatea Petrești din raionul Ungheni.

Tot salvatorii au fost solicitați să intervină în UTA Găgăuzia unde peste 30 hectare de iarbă au fost cuprinse de flăcări în orașul Comrat și localitatea Cișmichioi. Pompierii au intervenit în forță și în suburbiile capitalei, unde zeci de hectare de teren au fost nimicite de flăcări.

Cele mai afectate suprafețe au fost înregistrate în localitățile Vadu lui Vodă, Codru, Trușeni, dar și Budești.

Potrivit datelor IGSU doar în ultimele 24 de ore au fost cuprinse de flăcări peste 1500 hectare de teren din întreaga țară. În acest context pompierii îndeamnă repetat cetățenii să nu aprindă iarba uscată și gunoiul pentru a evita răspândirea către spații forestiere și casele oamenilor.

În condiții de vânt și umiditate redusă, focarele se pot extinde cu ușurință. În situații de risc persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 112.


Pub