Antosii a fost reținută în februarie curent de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), fiind bănuită că, în complicitate cu unii colegi de-ai săi și cu intermediari, ar fi pretins bani pentru eliberarea avizelor și certificatelor sanitare, precum și pentru renunţarea la unele controale sau neindicarea neregulilor depistate în urma verificărilor inopinate. Potrivit procurorilor, pentru un asemenea „serviciu”, sumele pretinse variau între o mie şi câteva mii de lei.
Ludmila Antosii a refuzat să facă declarații pentru presă, iar avocatul său, Nicolae Dimitriev, a afirmat că clienta sa pledează nevinovată.
„Acum o lună, procurorii au anunțat public că dețin probe suficiente care îi incriminează pe angajații Centrului de Sănătate Publică, inclusiv pe clienta mea, pe care au făcut-o vedetă de televiziune. Acum ei spun că mai au nevoie de probe pentru a-i demonstra vinovăția. În același timp, ei solicită arest preventiv”, a declarat apărătorul.
CNA a anunțat anterior că în cazul Centrului municipal de Sănătate Publică au fost reținute 31 de persoane, dintre care 11 persoane au statut de învinuit. Potrivit informațiilor făcute publice de CNA, patru persoane reținute se află în arest preventiv, iar șapte sunt cercetate în stare de libertate, pentru că „și-au recunoscut vina și cooperează cu ancheta”. Alte 20 de persoane au calitatea de bănuit, au precizat procurorii. Ofiţerii CNA spun că au pornit în acest caz peste 100 de cauze penale pentru corupere activă şi pasivă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!