Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Culisele afacerilor cu flori

VIDEO Culisele afacerilor cu flori

În fiecare zi, începând cu 19.00 și până aproape de miezul nopții piața „Calea Basarabiei” se transformă într-un „Aalsmeer” al Moldovei, celebra bursă de flori din Olanda, de unde sunt importate majoritatea florilor din întreaga lume. Aici, zeci de comercianți vând flori la preț angro și sute de cumpărători, îndeosebi în ajun de 8 martie, se înghesuie să achiziționeze flori mai ieftin, în majoritatea cazurilor pentru a le vinde mai scump a doua zi, în toată țara.

Astăzi, piața este dominată de lalele de toate culorile, zambile sau primule crescute în Moldova, pe când trandafirii, crizantemele sau alstromeriile sunt aduse de peste hotare. Cei mai mulți comercianți, îndeosebi cei care vând flori importate, fug de obiectivul camerei de filmat. Unii dintre ei spun și care este motivul.

Comercianții susțin că nu au nevoie de publicitate, pentru că a doua zi se trezesc cu FISC-ul în față, care, la rândul său, îi amendează pentru că nu dispun de aparate de casă și, respectiv, nu eliberează bon de plată.

„Plătim impozitul regulat, avem gospodărie țărănească. Aici, toți florarii au gospodării țărănești”, declară un comerciant care vinde lalelele pe care le crește în sere. „Pun amenzi celor care nu au aparate de casă. Nu suntem de acord, pentru că noi avem facturile, dăm facturi, dar nu putem la fiecare cumpărător, căci ei iau câte un buchet, să dăm cec, să batem în aparatul de casă”, se arată indignat comerciantul.

Alături, un agricultori din Bardar spune cum se cresc florile până a ajunge cu ele în târg.

Gheorghe Tonu

„Agricultura este foarte costisitoare. De la început și până la urmă avem foarte multe cheltuieli. Avem pierderi la ele și le realizăm cu 9-10 lei piața. Noi avem un venit de doi lei la floare. Nu e atât de mare bogăția de la dânsele, dar muncim pentru că nu ne ajunge leafa de la stat ori nici nu lucrăm, avem numai cote de pământ, o parte din oameni. Să avem cu ce crește, întreține copii. 

Bulbii îi creștem pe deal, la pământ, toată vara prin soare la prășit. Îi scoatem și îi păstrăm la frigidere, după tehnologie. Pe urmă îi plantăm în serele de pe lângă casă. Toată iarna, ca să nu ne odohnim, muncim”, povestește Gheorghe Tonu.

Gheorghe Tonu: „20 de flori câte zece lei: cu 200 de lei le dăm angro. Deja, mai departe, ce fac realizatorii cu ele, cât costă, nu ne interesează”.

„Vânzarea e cel mai greu. Ne atinge pe toți. Facem unele planuri, dar când ajungem la vânzări. Piața este prea satisfăcută și cumpărătorii scad, se duc. Tineretul care cumpăra flori se duce. De pe an pe an este tot mai greu”, concluzionează agricultorul, iar problema respectivă o enunță și alți comercianți.

Liuba Covali este profesoară de biologie, dar pentru că salariul de pedagog nu-i permită să plătească studiile copiilor, de mai mulți ani se ocupă de creșterea florilor.

„Eu am luat 50 de sote. Eu le plătesc în primărie. Pot să le țin cu lucernă , buruian, cu ce vreau. Pot să produc niște flori. Am venit din ele, bine. Dacă nu, mai aștept un an, doi, trei. În agricultură mai multe prierderi sunt decât venituri. Și dacă nu te asigură statul, n-ai de unde. Iată, spre exemplu, am circulat prin Italia. Acolo statul asigură producătorul. Aici însă nu suntem asigurați, dar taxe trebuie de plătit. Încă ceva: când formezi o gospodărie țărănească este o limită oarecare, de trei-patru ani, pentru a-ți vedea venitul, apoi deja plătești taxe. La noi, nu reușești să faci nimic, dar deja trebuie să plătești”, explică profesoara.

„Cu realizarea florilor e mai greu”, spune un alt crescător de flori, din Grătiești, Simion Busuioc. „Multe se aduc. Dacă nu s-ar aduce, ar fi bine. Ia uitați-vă pe piață! Floare multă, dar cumpărători… Sigur că dacă n-ar fi importul, piața ar merge altfel, dar interes au toți, de la cei se sus până la cei de jos. Acolo toți pun banul în buzunar, dar aici cine-l pune?”, explică Simion Busuioc.

Comercianții cu flori de import sunt rezervați în discuții și se ascund de camera de filmat.

Un comerciant care vinde, cu 50 și 60 de lei, trandafiri aduși din Olanda,  și orhidee, spune atunci când nu este asigurat că nu este filmat: „Să întrebați de oameni dacă vor să filmați, fiindcă au probleme. (…) Te vede FISC-ul, și gata! Eu mai lucrez într-o parte și plătesc la stat îndoit. R.: – Dar cei care vând în piață au documente, nu? C.: -Nu. Cine? Documente de crescător și gata! Dar FISC-ul ne cere mașină de casă”.

Trandafiri din Olanda se vând și alături: „La bucată avem de 50, 40 de lei. Angro costă 30, 26, de lei. Depinde de lungime.”

R.: -Serviciul Fiscal de Stat în aceste zile și-a intensificat controalele?

C.: -Nu, n-au venit.

R.: -Astăzi n-au fost?

C.: -Încă nu. Și n-am auzit să vină.

R.: – Se dau cec-uri la oameni?

C.: – Se dau, dar pe 7, pe 8 martie nu se reușește. Dacă ai fi ei (inspectori fiscali – n.r.) aici, da, s-ar da. Așa face toată lumea.

La o margine de piață se vând sute de flori, preponderent trandafiri și crizanteme, aduse în cutii. Vânzătorul oferă și bon de plată cumpărătorilor. Comercianții refuză să vorbeacă în fața camerei de filmat, dar în discuție spun că firma a re o activitate de peste 20 de ani, iar majoritatea florilor sunt aduse din Olanda și Kenya. În Olanda mașina pleacă în fiecare săptămână pentru a cumpăra flori de la cea mai mare licitatie de flori din lume. Este vorba despre firma „Rurosa” SRL, fondată în 1994 și care în prezent este administrată de Igor Brodețchii. Telefonat, pentru a discuta la subiect, acesta a invocat că este ocupat, iar ulterior nu a răspuns la telefon.

Am încercat să discutăm și cu un alt importator important de flori, Pasiflora SRL, care deține un depozit la Durlești. Reprezentanții firmei au declarat că nu sunt dispuși să discute la subiect pentru în aceste zile sunt foarte ocupați.

Cine importă în R. Moldova flori din Olanda am încercat să aflăm și la comercianții din piețele de flori de pe str. Ismail și de pe bl. G. Bănulescu-Bodoni.

Aceștia au refuzat însă să spună însă de la cine cumpără trandafirii, crizantemele și alte flori de import. În schimb, comercianții s-au arătat nemulțumiți de activitatea Inspectoratului Fiscal de Stat, care în preajma sărbătorilor ar supraveghea doar activitatea piețelor autorizate nu și comerțul stradal cu flori.

Un comerciant care deține o gheretă în piața de flori amplasată pe bl. G. Bănulescu-Bodoni spune că afacerea cu flori nu mai este una rentabilă.

„FISC-ul vine permanent aici. Trebuie să apară. La 8 martie să nu fie aici? Nu cred poveștile acestea. Eu n-am treabă pentru că dau cec, la mine este totul în regulă. FISC-ul nu se duce la angro să vadă că stau o mulțime de dealeri. Acolo nu stau crescători. Toamna, mai sunt și crescători, dar mai mulți sunt dealeri. Pe str. Dokuceav stau pe o jumătate de kilometru pe marginea drumului și vând flori. Chiar ieri am trecut pe acolo. Am oprit la semafor. În acest timp niște polițiști au cumpărat flori. Am dat geamul jos și i-am întrebat: cec v-a dat? Au început să râdă. FISC-ul acolo nu se duce. (…) Tot orașul este plin de flori. Și normal că omului îi convine. A plătit 200-300 de lei polițistului sau și-a făcut autorizație pe trei zile. Eu aici stau tot anul și FISC-ul stă aici. ”, se revoltă comerciantul care a refuzat să-și spună numele.

Am solicitat Serviciului Fiscal de Stat un comentariu referitor la activitățile menite să combată comerțul ilicit de flori. Autoritatea a refuzat o întâlnire și ne-a solicitat o solicitare de informații în scris, la care a declarat că va răspunde săptămâna viitoare.

În seara zilei de 6 martie, când comerțul de flori er aîn toi, la piața Calea Basarabiei nu am găsit niciun inspector fiscal. Reprezentanții pieței au declarat că nu au fost informați despre instalarea posturilor fixe de control de către Serviciul Fiscal de Stat. SFS a anunțat însă că pe 6-7 martie va monitoriza activitatea comercianților de flori vii de pe tot teritoriul țării, prin instalarea a circa 40 posturi fiscale care vor supraveghea activitatea contribuabililor din acest domeniu de afacere.

Potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai des importate flori sunt trandafirii, urmați de crizanteme, garoafe, crini, orhidee și gladiole.

Spre exemplu, în 2018 în Moldova au fost importați peste 2,7 milioane de trandafiri în valoare de 2,8 milioane de dolari, ceea ce denotă că în mediu, un trandafir a costat puțin peste un dolar. Cei mai mulți trandafiri au fost aduși din Ecuador, peste 1,3 milioane de flori, din Columbia, Kenya și Olanda.

Anul trecut s-au adus aproape două milioane de crizanteme, cu un preț mediu de 75 de cenți. Majoritatea crizantemelor sunt din Olanda și doar aproape șase mii au ajuns în Moldova din Ecuador.

Cu un preț mediu de 31 de cenți s-au importat în 2018 peste 1,4 milioane de garoafe, preponderent din Turcia, Columbia și Ecuador.

Crinii și Orhideele pe care le cumpărăm în Moldova sunt aduse din Olanda.

Geografia țărilor de import a altor flori însă este destul de vastă. Pe piața din Moldova ajung flori vii din Portugalia, Spania, Israel, Etiopia sau Zimbawe.

Corneliu Croitoru

„Florile, ca și orice marfă care este adusă în R. Moldova este supusă declarării. Dar, este nevoie, în dependență de unde este livrarea, să fie prezentat un anumit set de documente. Dacă florile sunt livrate din spațiul Uniunii Europene, cu 24 de ore înainte de a intra mărfurile pe teritoriul Republicii Moldova, se face o notificare în sistemul european TRACES. Și noi în mod automat vedem deja că florile au toate actele permisive de a intra în R. Moldova, deoarece aceste acte au fost emise de către entități competente din statele Uniunii Europene”, explică Corneliu Croitoru, șeful Direcției venituri vamale a Serviciului Vamal.

Dacă florile sunt livrate din alte țări decât cele ale UE, este nevoie ca în postul vamal de frontieră transportatorul să dețină originalul actului fito-sanitar eliberat de țara exportatoare.

„În R. Moldova, noi utilizăm sistemul informațional ASYCUDA World care are numite criterii de risc, sunt anumiți parametri după care se conduce acest sistem. Sunt foarte multe algoritme care selectează mărfurile în dependență de mai multe criterii pe diferite culori de vămuire. 100% de controale nu se efectuează, se efectuează doar controale selective. Aceste sunt tendințele moderne de control vamal în toate țările și este recomandată astfel de abordare de Organizația Mondială a Vămilor”, menționează șeful Direcției venituri vamale a Serviciului Vamal.

Pentru florile perene taxa pe valoare adăugată este de 20%, iar taxa vamală de 15% din valoarea bunului.

Autoritatea vamală susține că în 2019 angajații vamali nu au identificat neconformități la importul de flori în R. Moldova, în cazul în care sunt identificate neconformități se aplică penalități de la 40 până la 100% din valoarea mărfii.