Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.03.2019

Republica Moldova şi Republica Irak vor începe negocierile cu privire la Acordul de colaborarea economică

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Irak privind colaborarea economică.

Scopul principal al Acordului este intensificarea relațiilor economice între cele două țări, care va contribui la sporirea şi diversificarea relațiilor bilaterale pe următoarele domenii: industrie, infrastructură, tehnologia informației şi comunicațiilor, transport, comerț şi investiții, energie, businessul mic şi mijlociu.

Republica Moldova şi Republica Irak, în corespundere cu prevederile Acordului și legislația națională, vor încuraja participarea la târguri, expoziții, simpozioane şi alte evenimente menite să promoveze şi să dezvolte cooperarea între cele două state, precum și vor efectua schimb de informații privind situația economică a statelor, schimb de acte normative şi programe economice, şi alte informații economice de interes reciproc, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

De asemenea, Moldova și Irak vor încuraja schimbul de vizite ale delegațiilor comerciale în vederea explorării unor eventuale proiecte comune în diverse domenii de cooperare economică.

Ministerul Economiei și Infrastructurii va fi organul responsabil de desfășurarea procesului de negocieri.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus