Solicitările societății civile către ministrul Educației, Corina Fusu

Mai mulți reprezentanți ai societății civile au cerut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ca noul ministru al Educației, Corina Fusu, să renunțe la inițiativa de a schimba regulamentul referitor la ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în înstituțiile de învățământ general.

Aceștia au menționat că inițiativele actualei conduceri ale ministerului readuc practicile anterioare și elimină, din nou, aspectul competitiv și implică politica în educație.

Arcadie Barbăroșie, directorul Institutului de Politici Publice, a menționat că regulamentul care a funcționat în timpul conducerii Maiei Sandu era unul bazat pe meritocrație și elimina factorul politic.

„Ce propune noua echipă a Ministerului: se scoate limita de șase luni la interimat. Asta înseamnă că un director interimar poate gestiona instituția timp nelimitat. În orice moment din perioada interimatului poate fi demis, anunțat concurs, numită altă persoană director interimar. Pentru că directorul interimar nu este protejat de lege. Pentru un director numit prin concurs durata mandatului este de cinci ani. El este protejat de lege în această perioadă dacă nu încalcă grav legislația. Existând această pârghie, asupra acestui director pot fi exercitate orice fel de presiuni: politice sau trafic de influență, angajarea sau demiterea profesorilor. Sunt o mulțiume de pârghii pentru a influența comportamentul unui director interimar”, a explicat  Barbăroșie.

ONG-iștii au cerut Corinei Fusu să retragă propunerile și să implementeze procedurile din regulamentul adoptat în această primăvară.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.