/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Rămâne deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Democratul spune că a primit cadou un ceas care ar valora 51 de mii de lei. Ce alte venituri mai indică acesta

missing
07 martie 2019, ora 18:30

Candidatul din partea Partidului Democrat (PD) Dumitru Diacov este învingătorul de pe circumscripția din Cimișlia. Acesta de profesie este jurnalist, iar în prezent deține funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Dumitru Diacov declară venituri din salariu de deputat de peste 354 de mii de lei. Acesta a mai indicat două dobânzi. Una de 19 mii de lei, iar alta de peste două mii de dolari. Diacov mai indică că în ultimii doi ani a primit venituri din pensiile de la CNAS și îndemnizații din Parlament de circa 243 264 de lei, iar peste cinci milioane de lei a fost dobândite din pensii, chiria unui apartament și arenda unui spațiu. Toate aparțin familiei acestuia.

Familia Diacov mai deține un intravilan de 382 de mii de lei. De asemenea, mai au o casă de locuit de 106 de metri pătrați, care valorează peste un milion de lei și un garaj 112 mii de lei. Bunurile fiind din donație. În declarația de avere de la CEC, mai este indicat un autoturism de model Mercedes GLK cu valoarea de zero lei și o activă financiară de aproape 1 800 de euro.

Pretendentul la funcția de deputat declară că are în proprietate un apartament cu o valoare de zero lei și un BMW, dobândit în 2007, care a fost cumpărat la fel cu zero lei. Acesta a mai primit cadou un ceas de „Vacheron Constantin”, valoarea acestuia este scrisă cu zero lei.  Potrivit unui site de specialitate, astfel de ceasuri, doar modele diferite costă de la aproape 51 de mii de lei până la peste două milioane de lei. De asemenea, Diacov mai are trei active financiare cu o sumă totală de peste 524 de mii de lei.

Începând cu anul 2009 şi până în prezent Dumitru Diacov ocupă funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind membru al fracţiunii Partidului Democrat din Moldova. Anterior a mai deţinut funcţii publice printre care cea de deputat (1994–2001, 2005–2009), vicepreşedinte al Parlamentului (1995–1998) şi preşedinte al Parlamentului (1998–2001).

În perioada anilor 1997–2000 Dumitru Diacov a exercitat funcţia de preşedinte al Mişcării social-politice “Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă”, funcţie menţinută şi după redenumirea partidului în Partidul Democrat din Moldova (2000–2009). Din anul 2009 ocupă funcţia de preşedinte de onoare al PDM, potrivit avere.md.

Pentru Diacov au votat șase mii de persoane. Astfel, acesta a acumulat 28 la sută din voturi. Pe circumscripția nr. 40, or. Cimișlia au candidat șase concurenți. Unul fiind candidat independent, iar restul ai partidelor politice.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram