/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Drama producătorilor de fructe. Lăzi de mere și struguri se strică în așteptarea cumpărătorilor, care sunt tot mai puțini

missing
07 martie 2019, ora 19:17

„Îi multă poamă și nu s-o dus din țară! 6 lei poama, eu ce să fac cu dânsa? 5 lei, 4 lei, 3 lei, nu!”

Producătorii autohtoni sunt gata să arunce tone de struguri și mere, asta pentru că nu au cui să le vândă. În acest an, au rămas și fără piețele din străinătate, pe care obișnuiau să exporte până acum.

„Îi ieftin, că nu s-o vândut, nu o ieșit din țară poama. Anul trecut s-o dus în Rusia o grămadă de poamă, anul acesta nu s-a dus nicăieri. A stat toată pe loc”.

„Și oamenii săracii, anul trecut era și 30 de lei poama. Dar anul acesta ați văzut cât îi poama, 10-12 lei, grămada dau și cu 6 lei”.

„Anul acesta cu 3 (n.r. lei), dar nici măcar la „vinzavod””.

Așa că, acum, singura lor speranță este piața, unde își expun lăzile cu mere și struguri pentru câțiva lei, prea puțin pentru cât au investit, spun ei. Dar nici aici nu reușesc să vândă prea mult. Dau vina pe migrație pentru că le-ar alunga din puținii cumpărători.

„Foarte rar, că nu-s cumpărători, toți îs plecați peste hotare”.

„S-o stricat o grămadă de poamă pe deal și cine să cumpere? Iaca lume nu-i”.

„Nu putem, iaca stăm și ne înădușim aici. Poama – 3 lei, 4 lei, 5 lei. 1:26-1:28 Mi-o rămas la vreo 22 de tone. Dar de ce este așa de ieftin? – Nu știu, că așa e conducerea”.

„Producătorul nu-și întoarce nici cheltuielile, nu că să mai aibă și un venit oarecare. Cine dă ajutor, cine ajută cu ceva?”

Între timp, în supermaketuri se vând struguri de import, iar prețurile ajung chiar la 80 de lei pentru un kilogram. Disperată, Diana Crudu, și ea producătoare de struguri, a lansat o campanie prin care a îndemnat oamenii să cumpere struguri și mere, în loc de flori.

Cu mine au empatizat foarte mulți oameni, s-au oferit să vină să cumpere, au cumpărat pentru orfelinate, pentru case de bătrân, pentru consum propriu. Mi s-a părut un pic straniu, de ce nimeni din autorități nu a luat atitudine și a zis „hai să extindem treaba asta!”. Măcar să ne compenseze 2 lei per kg de strugure sau 1 lei per kg de măr pe care o să-l aruncăm”, Diana Crudu, producătoarea de struguri.

Chiar și fără ajutor financiar din partea statului, femeia vine cu o sugestie pentru autorități.

Cum închidem PMAN pentru concerte, așa putem închidem Piața, să vină cât mai mulți producători, să se întâlnească cu consumatorul local, chișinăueanul care are cât de cât potențialul de a cumpăra, să vândă toată lumea strugurele la lăzi cu 5 lei, de exemplu, cu 2 lei mărul. Dar să golim depozitele, pentru că trebuie să ne pregătim de următorul an agricol”, Diana Crudu, producătoarea de struguri.

De partea cealaltă, cei de la Ministerul Agriculturii spun că nu pot oferi compensații pentru marfa nevândută.

Statul este de partea lor, dar businessul presupune risc întotdeauna. Calculează, dragul meu, regulează întrebarea, gândește-te la începutul anului, aleargă oleacă. Deja nici Rusia nu mai acceptă calitate joasă, trebuie calitate serioasă la toate produsele. Iată de aici trebuie să începem, volume serioase, calitatea la nivel și oleacă de alergătură”, Iurie Mudrea, direcția de Politici de Producție, ministerul Agriculturii.

Totuși, ministerul Agriculturii a postat ieri un anunț prin care îndeamnă producătorii care au fructe în frigidere să se înscrie într-o bază de date, care va fi pusă la dispoziția clienților. Unii agenți economici la Est de Moldova ar fi contactat deja ministerul, dar reprezentanții instituției nu au oferit mai multe detalii despre cine ar fi aceștia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram