(doc) Orgolii politice la Leova: Cum PLDM și ACUM au pierdut un mandat în favoarea democraților

Neînțelegerile dintre blocul ACUM și unii membrii din PLDM au adus la înfrângeri electorale în unele circumscripții uninominale. Circumscripția 41 – Leova ar fi fost câștigată de blocul ACUM sau de Alexandru Bujoreanu, dacă s-ar fi ajuns la un numitor comun între reprezentații ACUM și vicepreședintele PLDM.

Foto: UNIMEDIA

Candidatul din partea blocului ACUM, Putregai Vladimir a avut 4908 voturi, iar Alexandru Bujoreanu – 2048 de voturi. Câștigătorul circumscripției 41 este democratul Crețu Efrosenia, care a acumulat 6820.

Dacă și-ar fi unit forțele, Blocul ACUM și vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujoreanu, ar fi putut câștiga această circumscripție.

UNIMEDIA amintește că vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Alexandru Bujorean, a anunțat că va candida independent la alegerile din februarie 2019. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a politicianului, care spune că a decis să meargă independent în această cursă, deși partidul din care face parte a mers în alegeri cu blocul ACUM.


Pub