Doi camerunezi împreună cu un tip din Congo, care a dobândit cetăţenia RM, judecaţi pentru organizarea migraţiei ilegale

Doi cetăţeni ai Camerunului împreună cu un tip, originar din Congo, care a dobândit anterior cetăţenia Republicii Moldova, vor fi judecaţi pentru organizarea migraţiei ilegale.

Dosarul de învinuire a celor trei a fost deferit justiției.

Potrivit probatoriului, în intervalul lunilor august-noiembrie 2018, inculpaţii, care acţionau în cadrul unui grup criminal, au organizat intrarea, şederea şi tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova pentru mai multe persoane originare din Camerun şi alte state africane.

Aceasta contra unei sume de 6000 de euro şi cu paşapoarte false. Destinaţia finală a fost Uniunea Europeană.

Acţiunile ilicite ale acestora au fost zădărnicite atât pe Aeroportul Internaţional Chişinău, cât şi la frontiera Leuşeni-Albiţa, în timp ce inculpaţii încercau să ajungă în UE, având bilete la cursa Chişinău – Milano şi Chişinău – Bucureşti.

Procurorii şi poliţiştii de frontieră i-au reţinut în timp ce aceştia încercau să justifice scopul călătoriei, în baza documentelor ce aparţineau unor cetăţeni ai Franţei, care le ofereau dreptul de a intra fără viză atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi ulterior, pe teritoriul Uniunii Europene.

Aau fost puse sub sechestru mijloace băneşti în sumă de 1100 de euro, ridicate în cadrul reţinerii unuia dintre învinuiţi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă amenzi de până la 67500 lei sau închisoare de la 5 la 7 ani. Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpaţii riscă să achite şi cheltuieli judiciare evaluate la circa 40 de mii de lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.