Seismolog român avertizează: O grupare de cutremure mari s-ar putea produce în zona Vrancea

Mircea Radulian, directorul Institutului pentru Fizica Pământului, lansează cel mai grav avertisment din ultimii ani. Acesta susține că o grupare de cutremure mari s-ar putea produce în zona Vrancea, scrie romaniatv.net.

„Suntem într-o perioadă mai liniștită, asta este clar. Începând cu anul 1987, nu au mai fost cutremure peste 7 și această perioadă se poate prelungi. (…) Vom avea însă într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat și cutremure mari și s-ar putea chiar o grupare de cutremure mari”, a declarat Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), potrvit Agerpres.

Situația este destul de complexă. Ideea de ciclu trebuie înțeleasă într-un mod mult mai complex, a spus Mircea Radulian.

Gheorghe Mărmureanu a vorbit și despre marele cutremur de care se tem toți românii: „Cutremure vor fi. Toate cutremurele au o anumită periodicitate. Toate cutremurele mari, nu au avut altele înainte”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.