Image-Description
Autorul omorului de la Puhăceni a vrut să scape de închisoare
Social 6 martie 2019, 12:00 | 1518

Unul din cei patru locuitori ai satului Puhăceni, raionul Anenii Noi, care la finele anului trecut a fost condamnat la detenţie pe viaţă pentru omorul şi incendierea unui consătean, şi-a contestat sentinţa.

Avocatul inculpatului a solicitat Curţii de Apel casarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri, prin care clientul său să fie achitat.

Procurorii au adus suficiente probe întru confirmarea vinovăţiei inculpatului, astfel încât Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a respins ca nefondat apelul avocatului în interesele inculpatului, cu menţinerea sentinţei contestate fără modificări.

Tragedia a avut loc pe 24 septembrie 2017, în gospodăria unuia dintre inculpaţi. După ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, între ei s-a iscat o ceartă.

La un moment dat, unul dintre inculpaţi a mers acasă şi a revenit cu un cuţit confecţionat artizanal, aplicându-i victimei o lovitură în regiunea inimii. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, inculpaţii au târât corpul neînsufleţit al victimei în grădină, unde l-au incendiat, iar rămăşiţele le-au îngropat în mai multe locuri.

Osemintele victimei au fost depistate la mai bine de trei luni de la comiterea crimei, după ce mama acestuia a anunţat poliţia despre dispariţia fiului.

De notat că, până a fi reţinut, individul care a înjunghiat victima, a comis şi un „huliganism agravant” într-un local din Puhăceni, unde a iniţiat un conflict cu o domnişoară, pe care a numit-o cu cuvinte necenzurate, a maltratat-o, lovind-o cu o sticlă în regiunea capului, cauzându-i dureri fizice.

În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliul inculpatului au fost depistate şi ridicate 461,62 g de marijuană, pe care acesta le păstra pentru consum personal.

Potrivit procurorilor, individul a mai fost în conflict cu legea, fiind condamnat anterior la 6 ani de detenţie pentru înjunghierea unei persoane, care, din fericire, a rămas în viaţă.

Amintim că, ceilalţi trei complici care au ajutat la ascunderea urmelor infracţiunii au primit câte 2 ani închisoare, fiind recunoscuţi vinovaţi de favorizarea la comiterea infracţiunii.

Pe lângă pedeapsa cu detenţie pe viaţă, autorul omorului a fost obligat să achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral şi material în valoare de 130 de mii de lei. Încă 8666 de lei urmează a fi încasaţi de la el pentru recuperarea cheltuielilor judiciare suportate la efectuarea urmăririi penale.

Decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie