(video/foto/update) Gheorghe Petic nu și-a aflat sentința. Avocat: „Se cunoaște deja că Petic va fi privat de libertate”

Gheorghe Petic nu și-a aflat astăzi, 5 martie, sentința în dosarul în care este acuzat de viol. Judecătorii urmează să se expună pe data de 20 martie, când va avea loc următoarea ședință de judecată. Avocata Angela Istrati susține că s-ar cunoaște deja faptul că Petic va fi privat de libertate și va fi dus la penitenciarul din Cahul.

Foto: captură video

„Noi așteptăm o sentință echitabilă. Pot să vă spun cu certitudine că se vehiculează că Gheorghe va fi etapat la Penitenicarul din Cahul, ceea ce denotă că deja se cunoaște că va fi stabilită o pedeapsă cu privare de libertate. Aceasta este realitatea. Iar cei care sunt astăzi în Parlament au misiunea să pună punct acestei ilegalități. Astăzi a avut loc doar pronunțarea ultimului cuvânt al lui Gheorghe Petic și nu s-a pronunțat sentința”, a declarat avocata Angela Istrate.

Angela Istrate a mai menționat că presupusa persoană violată a fost audiată fără prezența învinuitului și apărătorilor.

„Gheorghe a avut și el dreptul să participe la aceste audieri și să pună întrebări. Dânsul a pregătit 49 de întrebări către ea”, a mai declarat avocata pentru jurnaliști.

Câțiva susținători ai fostul polițist de frontieră au fost prezenți la Judecătoria Orhei, unde au organizat și un protest. Aceștia au scandat „Jos mafia”, „Jos justiția coruptă”, „Libertate Gheorghe Petic”.

Amintim că săptămâna trecută procurorii au solicitat 4 ani de închisoare pentru învinuit.

De menționat că sediul Judecătoriei Orhei a fost împânzit de polițiști, carabinieri și mascați. Protestatarilor și reprezentanților mass-media le-a fost interzisă prezența la ședința în cauză, unica televiziune căruia i s-a permis este un post afiliat liderului PD, Vlad Plahotniuc.

Tot astăzi, acestuia îi va fi oferit ultimul cuvânt în acest proces.

Judecătoria Orhei / Sursa:captură video/Nicolae Josan
Judecătoria Orhei / Sursa:captură video/Nicolae Josan
Judecătoria Orhei / Sursa:captură video/Nicolae Josan
Judecătoria Orhei / Sursa:captură video/Nicolae Josan

Amintim că la 28 februarie, în cadrul unei noi ședințe de judecată, procurorii au solicitat 4 ani de închisoare pentru Gheorghe Petic și aplicarea unei amenzi de 32 de mii 500 de lei și achitarea a 65 de mii de lei drept prejudicii cauzate statului.

Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018. Pe numele lui a fost pornită o cauză penală pentru viol.

La trei zile, pe 15 octombrie 2018 a avut loc prima ședință de judecată în cazul fostului polițist de frontieră. Inițial, Petic s-a aflat în închisoarea din Nisporeni, de unde a fost transferat la Bălți, iar la mijlocul lunii decembrie 2018, acesta a fost transferat în penitenciarul din Rezina.

Oamenii legii au publicat înregistrarea de la 112 a apelului femeii care ar fi fost violată.

În iulie 2018, acestuia i-a fost spartă pagina de Facebook și e-mailul personal.

Gherghe Petic este și fost angajat al Poliției de Frontieră, care anterior făcuse dezvăluiri despre scheme de contrabandă cu țigări în care ar fi implicați responsabili din Poliția de Frontieră din Republica Moldova și România.


Pub