Deputații aleși ai PSRM au promis că nu vor „trăda” formațiunea: „Preferăm să renunțăm la mandate”

Anticoruptie.md
05/03/2019
privesc.eu

„Indiferent de decizia pe care o vom lua, aceasta va fi una comună”, a anunțat președinta PSRM, Zinaida Grezeanîi, în cadrul unui briefing de presă organizat astăzi, 5 martie, de către socialiști. Scopul declarat al acestui eveniment a fost anunțarea unei declarații semnate de cei 35 de deputați aleși, prin care aceștia se obligă să renunțe mai curând la mandatele lor decât să părăsească formațiunea.   

„Până la finalizarea tuturor contestațiilor, pe care le-a depus Partidul Socialiștilor la organele responsabile, până la validarea mandatelor de către Curtea Constituțională, nu negociem cu nimeni. Discutăm în interiorul partidului, în interiorul viitoarei fracțiuni și, indiferent de decizia pe care o vom lua, aceasta va fi una comună”, a spus Greceanîi.

„Declarații despre faptul că ne vor cumpăra deputații au mai fost în 2014. Noi avem încredere în orice persoană din fracțiunea noastră. Pentru a evita orice speculație, ne-am convocat și am semnat o declarație comună.”

Declarația deputaților aleși ai PSRM se rezumă la promisiunea lor să lucreze numai în cadrul unei singure echipe, a fracțiunii Partidului Socialiștilor. În cazul în care vor fi forțați, au promis că preferă să renunțe la mandate decât să părăsească PSRM.                

Anticoruptie.md
05/03/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii