image
Sursa foto: antena1.ro

Majoritatea gheretelor care vând țigări în Chișinău încalcă legea

În municipiul Chișinău, doar 4% din cele peste 330 de gherete sau magazine mici care comercializează produse din tutun sunt amplasate regulamentar. Constatările sunt prezentate de către un grup de activiști civici.

„Limita legală de cel puțin 200 de metri poate fi respectată doar în cazul gheretelor amplasate în regiunile industriale, iar în celelalte zone ale orașului produsele din tutun trebuie eliminate din toate gheretele, deoarece practic în preajma tuturor există cel puțin o instituție educațională sau medicală”, a spus activistul civic, Ion Andronache într-o conferință de presă.

Gherete amplasate în preajma școlilor, grădinițelor sau instituțiilor medicale au fost identificate și în orașul Cahul (17 gherete), Hâncești (10), Strășeni (4) și Ialoveni (3).

Doar la Agenția Națională de Sănătate Publică au fost depuse 56 de petiții. Sesizări au fost depuse și la Primăria capitalei și către inspectoratele de poliție.

Activiștii civici spun că au solicitat, acum o lună, să fie primiți în audiență la Ministerul Sănătății, dar deocamdată nu au primit răspuns. Și conducerea mai multor inspectorate de poliția a refuzat să se întâlnească cu activiștii civici, invocând că această problemă ține de competența autorităților locale.

Amenda la constatarea încălcării menționate este de 450-600 de lei. Agentul economic trebuie să înlăture din vânzare produsele din tutun și dacă nu o face în 15 zile, i se aplică o amendă repetată, care poate fi de 6000-12000 de lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: