UE, nemulțimită de Facebook, Google și Twitter: Niciunul nu a reușit să oprească răspândirea știrilor false

Uniunea Europeană și-a exprimat nemulțumirea cu privire la giganții tehnologici Google, Facebook și Twitter, mai exact asupra faptului că niciunul nu a reușit să oprească răspândirea știrilor false.

Foto: zeenews.india.com

Știrile false sunt o problemă mare în mediul online – oamenii malițioși le creează, oamenii naivi le răspândesc. Deși soluția evidentă ar trebui să vină de la utilizatori, acest lucru nu se întâmplă. Platformele mari – Facebook, Google și Twitter – trebuie să intervină, din moment ce utilizatorii nu pot să se auto-reglementeze.

În octombrie 2018, cele trei companii au confirmat oficial că vor lupta cu dezinformarea politică de pe platformele lor, pentru a evita impunerea unor legislații mai aspre în Europa. Însă rapoartele lunare de progres arată că giganții nu au reușit să facă prea mult din ceea ce și-au propus însă, scrie playtech.ro.

Comisia Europeană a publicat o declarație în care a explicat exact unde a eșuat fiecare din cei trei giganți. Astfel, s-a aflat că Facebook nu a oferit vreo informație despre cum a mărit „paza” reclamelor politice și nici nu a transmis numărul de conturi false șterse din cauza activităților malițioase. La rândul său, Google a oferit informații prea vagi și incomplete pentru a vedea dacă chiar a făcut vreun efort real de a opri fluxul de știri false. Twitter însă nici nu a vrut să ofere informații Comisiei Europene cu privire la demersurile făcute în acest sens.

Acum, cele trei companii au primit un deadline nou – dacă până la finalul anului nu impun măsuri mai stricte pentru a gestiona cât mai bine știrile false, atunci Uniunea Europeană va implementa legi noi foarte stricte. Comisarul de Securitate al Europei, Julian King, a postat pe Twitter un mesaj cu privire la eșecul celor trei giganți: „Din păcate au rămas și mai în urmă. Trebuie să se ridice la standardele pe care le cerem de la ei”.


Pub