(video) Traian Băsescu: „Negocierile vor fi extrem de dificile. După bunul obicei, oligarhul Plahotniuc va începe să cumpere parlamentari”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, spune că nu ar fi logic organizarea alegerilor anticipate în Republica Moldova, pentru că rezultatul nu va fi unul diferit. În acest sens, ex-președintele României susține că cel mai probabil, pentru a forma o majoritate, oligarhul Plahotniuc va începe să cumpere parlamentari.

„Negocierile vor fi extrem de dificile. Mie îmi este clar că ACUM nu va face niciun fel de alianță cu PD și nici cu PSRM. Ceea ce complică foarte mult lucrurile în Moldova”, a declarat Traian Băsescu în cadrul emisiunii „ROMANIA TV”.

Astfel, Băsescu a menționat că nu crede în organizarea alegerilor anticipate, așa cum mulți analiști s-au grăbit să declare.

„Este ilogic. Rezultatul nu va fi unul diferit. Întrevăd o periaodă de tatonare și probabil, după bunul obicei, oligarhul Plahotniuc va începe să cumpere parlamentari de la socialiști. Va încerca și de la ACUM. Cu scopul de a realiza majoritatea”, a conchis ex-președintele României.

Amintim că la data de 3 februarie, în cadrul ședinței extraordinare a Comisie Electorale Centrale au fost efectuate totalurile scrutinului din 24 februarie. Astfel, membrii CEC au stabilit numărul mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ce revin concurenţilor electorali în circumscripția națională și uninominală.

Astfe, pe circumscripția națională PSRM a obținut 18 mandate, ACUM - 14 mandate, PD - 13, ȘOR - 5 mandate.

Pe circumscripțiile uninominale:

PSRM – 17 mandate

ACUM – 12 mandate

PD – 17 mandate

ȘOR- 2 mandate

Din numărul total al deputaților 25 sunt femei, iar 76 sunt bărbați.

Procesele verbale urmează să fie transmise Curții Constituționale, care va confirma sau infirma, printr-un aviz, legalitatea alegerilor în termen de 5 zile după primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală.


Pub