(video) Verificări la parcul de troleibuze nr.1: Defecte tehnice în sistemul de frânare, iluminare sau de semnalizare, depistate de oamenii legii

Verificări la parcul de troleibuze nr.1 din sectorul Buiucani a capitalei. Polițiștii au verificat 40 de troleibuze unde au fost depistate mai multe încălcări ale legislaţiei, admise de către şoferi, cum ar fi defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare.

Astfel, în urma încălcărilor depistate de către forțele de ordine au fost întocmite 4 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 600 lei lei la 900 lei și cu aplicarea a câte 3 puncte de penalizare, pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice, mecanicului i-a fost înmânată prescripție cu termen de înlăturare a defecțiunilor depistate, iar pentru patru unități de transport a fost anulată ieșirea pe rută din motive tehnice.

Poliția va continua activitățile la acest compartiment.


Pub