Compania Porsche este investigată în Germania pentru datorii fiscale

Porsche, divizie a grupului Volkswagen, cooperează cu procuratura din Germania în cadrul unei investigaţii referitoare la datorii fiscale legate de pensionări anticipate şi beneficii acordate unor foşti directori de rang înalt, transmite News.ro.

Foto: Porsche of the Village

Un purtător de cuvânt al companiei a spus că Porsche „a răspuns deja la posibilele plăţi anticipate de taxe prin intermediul unor suprataxe de siguranţă şi al unor plăţi”.

Publicaţia Bild am Sonntag (BamS) a relatat că procurorii au vizitat birourile Porsche la sfârşitul anului trecut.

Potrivit publicaţiei, procurorii cercetează documente legate de petreceri şi călătorii private efectuate de directori cu avioane sau maşini cu şoferi aparţinând companiei, precum şi plăţi datorate autorităţilor fiscale legate de salariile acordate unor foşti angajaţi în cadrul programelor de pensionare anticipată.

Costurile legate de o petrecere privată organizată de fostul director general Matthias Mueller, care a condus compania în perioada 2015-2018, au necesitat declaraţii fiscale retroactive şi un acord pentru plăţile datorate.

Într-un comunicat, Porsche a anunţat că a plătit sume considerabile pentru datoriile fiscale respective, scrie digi24.ro.

Plăţile investigate de autorităţi au fost aferente perioadei 2009-2017 şi au necesitat percheziţionarea sediului central al Porsche, în iunie 2018.

Porsche a mai răspuns investigaţiei prin adoptarea unor măsuri de complianţă fiscală, cu ajutorul unor consultanţi externi, potrivit comunicatului companiei.

Investigaţia continuă, iar Porsche a refuzat să ofere alte informaţii.


Pub