Gherete de tutun amplasate ilegal
Social 4 martie 2019, 19:56 | 1601

Aproape 340 de gherete din Chișinău comercializează ilegal produse din tutun. Asta după ce de la 1 ianuarie a intrat în vigoare o nouă lege, care interzice vânzarea ţigărilor şi altor produse conexe la o distanţă mai mică de 200 de metri de instiţiile de învăţământ şi medico-sanitare. Despre aceasta au anunţat doi activişti civici, care au documentat cazul în perioada 18 ianuarie - 15 februarie.

Pe parcursul celor 28 de zile, în care au investigat amplasarea gheretelor în municipiul Chişinău, dar şi în alte oraşe, cei doi activişti civici au expediat 56 de petiţii către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, în care au reclamat toate cazurile de încălcare a legii. Ei spun că au fost trimiși de la o instituţie la alta şi nu au reuşit să obţină un răspuns clar. Totodată, au constat că 95 la sută din aceste gherete, care comercializează tutun, sunt deţinute de şapte antreprenori.

Activiştii civici spun că au expediat primarului interimar Ruslan Codreanu o petiţie de 208 pagini, dar au sesizat şi alte instituţii de nivel local sau central, care, potrivit lor, nu doresc să conlucreze între ele.

Activiştii civici au oferit mai multe exemple, în care proprietarii de gherete au reuşit să obţină - după intrarea în vigoare a noii legi - autorizaţii pentru a vinde produse din tutun la o distanţă mai mică de 200 de metri de instituţiile medico-sanitare sau de învăţământ.

La mijloc ar fi interese financiare mari, iar funcţionarilor mai mici le este frică să ia măsurile cuvenite, afirmă activiştii civici.

Nici ministrul Sănătăţii, Silvia Radu, nici primarul interimar Ruslan Codreanu, nu au fost de găsit pentru o reacţie.

Opinia ta contează. Comentează!