Bătălia cu portocale este tradiționalul carnaval din Italia. Oamenii se împart în două tabere – cei de la sol şi cei care se plimbă prin oraş într-un car. Aruncă unii în alţii cu tone de portocale, până obosesc sau până rămân fără muniţie, potrivit Digi24.
Astfel, dacă aveți intenția să participați la acest eveniment vizitatorii sunt atenționați să țină cont că pot suferi răni, iar cei care nu sunt încântați de astfel de evenimente pot urmări „lupta” de la distanță.
Cetățenii orașului Ivrea consideră că acest carnaval este o parte importantă a culturii lor și vrea să descrie această bătălie ca un eveniment „de eliberare”.
Este vorba despre un eveniment care are loc cu 40 de zile înainte de Paștele catolic. Astfel, carnavalul este organizat pentru oamenii care se revoltă împotriva guvernului. Anul acesta evenimentul a atras în jur de 100 000 de mii de spectatori, scrie allexciting.com.
Aceasta este o tradiţie ce s-a născut din povestea unei tinere care a refuzat să cedeze avansurilor unui nobil. L-a decapitat pe acesta, iar localnicii i-au luat fetei apărarea în faţa soldaţilor care voiau să-l răzbune pe aristocrat.
Pentru bătălia de portocale au fost folosite aproximativ jumătate de milion de kilograme de citrice. Anul acesta evenimentul a început la data de 2 martie și se va finaliza la 5 martie.
It’s a food fight of epic proportions as Ivrea, Italy holds its annual #BattleofOranges pic.twitter.com/jaCr2OzfVP
— yami sinha (@sinha_yami) March 4, 2019
Around 8,000 people gathered for the start of the traditional Battle of Oranges in Ivrea in northern Italy on Sunday. Tons of oranges will be thrown during the three-day festival pic.twitter.com/Y1dsddsS6T
— 灯塔上的猫 (@dtsdm123) March 4, 2019
BATTLE OF THE ORANGES: Thousands pummel each other with oranges in Ivrea, Italy. Footage available @Newsflare #CarnevaleIvrea @usatodayvideo @TimesVideo @nypost @Daily_Express @MailOnline @DailyMirror @Daily_Star @guardianvideo @TIME @CBS @ladbible @DStarPics @ladbible @SunVideo pic.twitter.com/mYzicTxleE
— Urban Pictures UK (@Urban_Pictures) March 4, 2019