image
Sursa foto: cnbc.com

Șeful Lukoil, despre evoluția prețului petrolului în următorii 15 ani

Următorii 10-15 ani vor fi o perioadă de dezvoltare stabilă pentru industria petrolieră, iar preţurile vor rămâne relativ ridicate, la 60-70 de dolari per baril, a declarat miercuri directorul general al grupului petrolier rus Lukoil, Vagit Alekperov, transmite Reuters și Agerpres.

Cotaţia barilului de petrol a crescut cu aproximativ 20% de la începutul anului, graţie unui acord de reducere a producţiei convenit de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) cu alţi mari producători de petrol care nu sunt membri ai cartelului, precum Rusia.

Într-un discurs ţinut miercuri în camera superioară a Parlamentului rus, Vagit Alekperov a spus că există motive să credem că preţul petrolului va fi unul relativ ridicat, având în vedere impactul pe termen lung al colapsului preţurilor în 2014, precum şi prognozele care arată spre o încetinire a producţiei de petrol a SUA.

"Diminuarea investiţiilor după scăderea preţului în 2014 trebuie să aibă un efect. Lumea nu i-a simţit consecinţele încă. Din cauza inerţiei semnificative din industria petrolieră şi a lungului ciclu de la investiţii până la demararea producţiei, estimăm că efectul real al diminuării investiţiilor va fi resimţit abia începând din 2022", a spus Alekperov.

În 2014, preţul petrolului s-a prăbuşit din cauză că statele OPEC au decis să menţină acelaşi nivel al producţiei în pofida faptului că piaţa mondială era supra-aprovizionată, ca urmare a creşterii producţiei de petrol de şist în SUA şi a creşterii modeste a cererii de petrol în China.

În luna decembrie 2018, OPEC şi alţi mari producători, în frunte cu Rusia, o alianţă cunoscut sub denumirea OPEC+, au convenit să reducă oferta de petrol cu 1,2 milioane de barili pe zi timp de şase luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019. În cadrul acestui acord, Rusia s-a angajat să îşi reducă producţia cu 228.000 de barili pe zi.

Sursele citate de Reuters au informat că Ministerul rus al Energiei intenţionează să organizeze o reuniune cu producătorii ruşi de petrol în data de 1 martie pentru a discuta acordul OPEC+. Alekperov a confirmat că această reuniune va avea loc, precizând că şi el va lua parte.

După discursul din Camera Superioară a Parlamentului rus, Vagit Alekperov le-a declarat jurnaliştilor că un preţ al petrolului de 60-70 de dolari per baril este unul relativ ridicat şi corect, permiţând investiţiile.

Lukoil este al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale. Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: