Compania de curierat FedEx va testa un robot pentru livrarea coletelor

După Amazon, a venit rândul gigantului american de curierat şi logistică Fedex să testeze un robot pentru livrarea coletelor.

Foto: Reuters

Robotul, botezat ''SameDay Bot'', va fi testat anul acesta la Memphis, în statul Tennessee (estul SUA), oraşul în care FedEx îşi are sediul, după ce autorităţile locale îşi vor da acordul final. Dispozitivul va folosi la transportul, pe timpul zilei, a cumpărăturilor clienţilor de la magazin, la domiciliu sau la sediile firmelor acestora, transmite Agerpres.

Numeroase companii încearcă să identifice soluţii mai puţin costisitoare şi poluante decât folosirea camioanelor şi a şoferilor pentru livrarea coletelor către clienţi.

Acest robot ''reprezintă o etapă istorică în misiunea noastră de a rezolva problemele şi costurile legate de livrarea până la uşa clientului, pe perioada zilei, în domeniul în plină dezvoltare al comerţului online, într-o manieră sigură şi benefică pentru mediul înconjurător'', a declarat într-un comunicat unul dintre managerii companiei, Brie Carere.

''SameDay Bot'' este construit pentru a putea circula de-a lungul trotuarelor sau pe marginea străzilor, ştie să evite obstacolele şi pietonii, poate urca scări şi circulă cu viteză maximă de 16 km/h. Robotul va fi utilizat pentru livrări de scurtă durată, de la puncte de vânzare precum Walmart, supermarketurile Target sau Pizza Hut.


Pub