Când trecem la ora de vară și cum ne afectează organismul

Ultima duminică a lunii martie aduce cu sine schimbarea de la ora de iarnă la cea de vară, iar în acest weekend, mai exact pe 31 martie, cetățenii RM îşi vor da ceasurile înainte pentru a trece la ora de vară.

Foto: Jurnal din România/ simbol

ORA DE VARĂ 2019. Când SE SCHIMBĂ ORA. În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, moldovenii îşi dau ceasul cu o oră înainte. Mai exact, în noaptea ce desparte 30 martie de 31 martie 2019, toate ceasurile din Republica Moldova vor fi date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

ORA DE VARĂ 2019. Cum ne afectează sănătatea schimbarea orei

Te simţi obosit şi mai stresat ca de obicei? Schimbarea orei ar putea să te afecteze. Iată cum te influenţează trecerea de la ora de iarnă la cea de vară:

Vei dormi mai puţin cu o oră. Din acest motiv e posibil să te simţi mai obosit în primele săptămâni. Tot ce trebuie să faci este să ţii cont de ora la care mergi la somn şi să dormi minimum 8 ore pe noapte. Celulele organismului se vor reface mai uşor şi îţi vor da energie pe parcursul zilei.

Vei fi mai predispus bolilor. În această perioadă, viruşii circulă în aer şi trebuie să fii atent la tot ce te înconjoară. E bine să consumi fructe şi legume pentru a-ţi vitaminiza corpul şi a-ţi creşte rezistenţa.

Vei simţi că nu mai ai timp să îţi îndeplineşti sarcinile. La început, ai impresia că timpul se comprimă. De fapt, trebuie să îţi păstrezi organizarea şi să faci faţă tuturor provocărilor zilnice.

Vei avea migrene. Dacă te confrunţi cu migrene, încearcă să îţi petreci timpul în aer liber, să mergi pe jos sau să faci o baie relaxantă. Te va ajuta să te simţi mai bine după o zi încărcată.

Vei fi predispus la depresii. Pentru a nu-ţi accentua starea de anxietate, încearcă să vizitezi locuri noi care te vor încărca cu energie. Acordă-ţi un weekend doar pentru tine şi profită de vremea caldă.

Vei simţi nevoia de mai multă cafea. Atunci când dormi mai puţin, ai tendinţa să apelezi la băuturi care să te energizeze. Chiar dacă eşti iubitor de cafea, ai putea să consumi mai multe fructe care îţi vor creşte rezistenţa la efort.

Schimbarea orei poate fi neplăcută, însă este foarte folositoare. Prin introducerea orei de vară, oamenii au urmărit să beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi să reducă folosirea luminii artificiale.


Pub