Image-Description
Mai mulţi jurnalişti americani vor fi expulzaţi din Venezuela după un interviu cu Maduro
Externe 27 februarie 2019, 10:20 | 1128

Autorităţile din Venezuela au informat şase jurnalişti de la televiziunea americană Univision că vor fi expulzaţi, după un interviu cu preşedintele Nicolas Maduro, în cursul căruia un jurnalist i-a arătat liderului de la Caracas imagini cu venezueleni căutând mâncare într-o maşină de gunoi.

Prezentatorul Jorge Ramos, care de-a lungul carierei a câştigat mai multe premii Emmy, a declarat că a fost reţinut timp de două ore în incinta Palatului prezidenţial Miraflores de la Caracas, după ce Maduro s-a arătat deranjat de întrebările ce i-au fost adresate, informează postul BBC News, scrie mediafax.ro.

Jorge Rodriguez, ministrul pentru Comunicaţii, a afirmat pe Twitter că televiziunea Univision a creat "un spectacol ieftin".

Incidentul s-a petrecut după Ramos i-a arătat lui Maduro imagini cu venezueleni căutând mâncare într-o maşină de gunoi.

Ramos a declarat pentru Univision că lui Maduro "nu i-au plăcut" unele întrebări despre "lipsa democraţiei în Venezuela, despre tortură, prizonieri politici şi criza umanitară".

„S-a ridicat după ce i-am arătat înregistrări cu tineri mâncând dintr-o maşină de gunoi", a explicat Ramos.

Echipa de jurnalişti de la Univision va fi expulzată marţi din Venezuela, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie