Pompierii au salvat un bărbat căzut într-o groapă cu adâncimea de trei metri

În această noapte pompierii din cadrul Secției situații excepționale Strășeni au avut misiunea de a salva un bărbat în vârstă de 27 de ani căzut într-o groapă cu adâncimea de 3 metri de pe teritoriul unui șantier de construcție din municipiul Strășeni.

Foto: DSE

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23.55. La fața locului de urgență s-a deplasat un echipaj de intervenție care a stabilit că persoana este conștientă însă în urma căderii și-a fracturat piciorul drept.

În mai puțin de 20 de minute pompierii au reușit să salveze persoană fiind preluată de medicii de urgență alertați la fața locului. Starea acestuia este satisfăcătoare, viața fiind în afara pericolului. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Potrivit datelor IGSU în anul 2018 salvatorii au reușit să salveze viața a 12 persoane căzute în fântâni și gropi, iar în anul 2019 acesta este al doilea caz de salvare a oamenilor din astfel de situații. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii să apeleze de urgență Serviciul 112 în cazul în care se află în situații de risc.


Pub