Doi tineri riscă până la zece ani de închisoare pentru șantaj, legat de comercializarea drogurilor

Doi bărbați, cu vârsta cuprinsă între 26 și 30 de ani, ambii fiind anterior judecați, au fost reținuți pentru șantaj.

Foto: politia.md

Grupul infracțional, sub pretextul pedepsirii victimei pentru refuzul de a continua activitatea de circulație ilegală a drogurilor, prin şantaj, însoțit de amenințări cu aplicarea violenței fizice, i-au cerut achitarea sumei de 100 000 lei în așa-numita ”cazna criminală”.

La data de 19 februarie curent, a fost reținut în flagrant în mun. Chișinău unul din membrii grupului criminal, în momentul primirii de la victimă a unei tranșe din ”taxa” impusă acesteia.

Concomitent, au fost efectuate percheziții la domiciliile ambilor suspecți, fiind ridicate telefoane mobile și cartele SIM, conținutul cărora va fi examinat în cadrul urmăririi penale, pentru extragerea informațiilor utile pe caz.

Ulterior, la demersul procurorilor, unul din învinuiți a fost arestat preventiv, iar al doilea bărbat, care suferă de o boală gravă, a fost plasat în arest la domiciliu.

Dacă se va demonstra vinovăția învinuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani.


Pub