Strășeni: Un tânăr a căzut într-o groapă de trei metri. A fost scos de pompieri

Un bărbat de 27 de ani a căzut într-o groapă cu adâncimea de trei metri de pe teritoriul unui șantier de construcție din Strășeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23.55.

La fața locului de urgență s-a deplasat un echipaj de intervenție, care a stabilit că persoana era conștientă, însă, în urma căderii, și-a fracturat piciorul drept.

În mai puțin de 20 de minute pompierii au reușit să-l salveze pe tânăr. Acesta a fost preluat de medicii de urgență care au sosit la fața locului.

Starea acestuia este satisfăcătoare, viața lui fiind în afara pericolului.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Potrivit datelor IGSU în anul 2018 salvatorii au reușit să salveze viața a 12 persoane căzute în fântâni și gropi, iar în anul 2019 acesta este al doilea caz de salvare a oamenilor din astfel de situații.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii să apeleze de urgență Serviciul 112 în cazul în care se află în situații de risc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.