Au participat la vot cu acte noi. Peste 3550 de cetățeni și-au ridicat buletinele chiar în ziua scrutinului

P81009-094348

Agenția Servicii Publice a eliberat cetățenilor cu drept de vot peste 3550 de acte de identitate în ziua alegerilor. Circa 1900 de persoane au primit, la solicitare, buletine de identitate provizorii, iar alte 1670 și-au ridicat buletinele de identitate deja confecționate.

Buletinele de identitate provizorii a fost eliberate gratuit, la momentul adresării cetățenilor care nu aveau actele de identitate valabile sau în schimbul celor declarate pierdute, furate sau deteriorate. Cele mai multe adresări, 105 la număr, au fost înregistrate la serviciul de eliberare a actelor de identitate din Strășeni. În municipiul Chișinău, 280 de persoane au solicitat documentul provizoriu.

Totodată, în perioada 24 ianuarie – 21 februarie 2019, ASP a asigurat confecționarea buletinelor de identitate în termene restrânse, indiferent de serviciul solicitat sau tariful achitat. Cetățenii care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în această perioadă de timp, au avut posibilitatea de a ridica documentul, inclusiv și în ziua 24 februarie 2019, pentru a-și exercita dreptul la vot.

În săptămâna premergătoare alegerilor, serviciile de eliberare a actelor de identitate au perfectat 1736 de buletine de identitate provizorii și au asigurat înmânarea actelor de identitate pentru 16283 de persoane.

Amintim că, în vederea asigurării cetățenilor Republicii Moldova cu acte de identitate necesare pentru participarea la scrutinul electoral, duminică, 24 februarie 2019, toate serviciile eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncţionale ale Agenţiei Servicii Publice, au activat conform unui program de muncă extins: 7.00 – 21.00.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente