Image-Description
Promo-LEX: La aceste alegeri au fost înregistrate de două ori mai multe încălcări decât la alegerile prezidențiale
Politic 25 februarie 2019, 13:40 | 2894

Promo-LEX a prezentat astăzi datele preliminare ale numărării în paralel a voturilor pe circumscripția uninominală. Totodată, directorul de programe în cadrul Promo-LEX, Pavel Postică, a declarat că observatorii Promo-LEX au depistat mai multe nereguli în secțiile de votare din țară.

Printre nereguli se numără: lipsa listelor electorale, buletinelor de vot, mai multe ștampile, aducerea în mod organizat a votanților și influențarea acestora, agitație electorală chiar la intrare și în incinta secției de votare etc.

Date eronate au fost înregistrate și la completarea proceselor verbale. Din circumscripția națională au fost depistate 212 procese verbale care conțineau mai multe date eronate.

Pavel Postică a declarat că la aceste alegeri parlamentare s-au înregistrat încălcări de două ori mai mult decât la alegerile prezidențiale turul II, înregistrându-se peste 1020 de încălcări.

Opinia ta contează. Comentează!