(video) IGP: Un locuitor din Fălești a încercat să intre cu un topor într-o secție de votare

Un locuitor din Fălești a încercat să intre cu un topor într-o secție de votare. Cel puțin asta a declarat șeful INP, Marin Maxian. Potrivit acestuia, este vorba de o persoană cu dereglări mentale, care, inițial se afla în gara din Fălești, tăia crengi cu toporul și le arunca în stradă. Ulterior, fiind sesizată poliția, bărbatul a încercat să intre în secția de votare cu toporul, însă a fost stopat la ușă de către oamenii legii.

O altă problemă că așa numiții grăniceri transnistreni au stopat președintele unei secții de votare, care, împreună cu alți trei observatori se duceau la două penitenciare din regiunea transnistreană pentru a le oferi posibilitatea deținuților să voteze.

Persoane au mai făcut o tentativă de a intra pe teritoriul așa numitei zone transnistrene, însă, din nou, le-a fost interzis accesul. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală.

În total, oamenii legii au înregistrat 139 de sesizări.

5 sesizări de corupere a alergătorilor. 3 cazuri în care poliția a intervenit pentru a verifica dacă cetățenii din stângă Nistrului au fost plătiți pentru a veni să voteze pentru un anumit partid. 8 cazuri în care alegătorii au încercat să părăsească secțiile de votare cu buletinelor de vot. În 2 cazuri s-a stabilit că observatorii se aflau în stare de ebrietate. De asemenea, s-au înregistrat 3 cazuri de fotografierea a buletinului de vot

În cazul a 70 de sesizări oamenii legii au luat o decizie, în 59 de cazuri nu s-au adeverit bănuielile.

Oamenii legii vor veni ulterior cu mai multe detalii.


Pub