Alegătorii ne-au spus // „Nu am fost informați unde putem vota”

Această duminică rece de iarnă a fost una plină de nervi pentru Margarita Marterasean. S-a trezit dis-de-dimineață și a mers la secția de votare de lângă casă, unde a votat la alegerile prezidențiale și locale din anul trecut, însă, aceasta era închisă.

„Mi-a trebuit o oră ca să ajung aici și să pot vota. Bine că vecina m-a anunțat unde să vin, pentru că nu am fost informați unde putem vota. Dacă sincer nici nu mai voiam să vin”, se arată dezamăgită femeia.

Ea susține că această secție de votare se află mult prea departe de casa părinților ei, care sunt mult prea bătrâni ca să poată ajunge până acolo. „Părinții mei chiar vor să voteze, dar nu o să ajungă până aici, pentru că e prea departe”, adaugă ea. Margarita vrea ca în țară să se schimbe totul. În primul rând, visează să se schimbe actuala guvernare, care alungă oamenii din țară. Ea recunoaște că ar fi plecat și ea peste hotare, doar că nu-și poate lăsa părinții care au probleme de sănătate.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.